Poezii

"osul care rămâne" 1 "copacul vieții" 2 în "ziua a patra". 3 "Apocalipse provinciale (despre mobilitatea și perversiunea extremă a Vieții)". 4 "de aceea, dați-mi voie": 5 "EPI-LOG"

Electrizați, melci de primăvară unul într-altul stau câte-o zi întreagă ochi în ochi. Spre seară-n iarbă iubirea lor mai rămâne-o vreme-n urmă

Apus de soare Alergând Pe linia orizontului

Suntem fractalul ce se cauta pe sine La mijlocul distantei dintre doua puncte

Mă simt ca un tren în care ți-ai lăsat sticla goală de cola trei mucuri de țigară și un zâmbet desenat cu degetul pe fereastră.

E liniște și cald Miroase plăcut a lumină oranj În camera asta lucrurile sunt moi diafane trec stoluri tăcute de fluturi și e pace e liniște și cald Ești tu Nimeni nu întreabă

respir. răspunsuri banale pentru malul celălalt Să ne curgem rezistăm \"pour une maladie respiratoire\" să le dăm iubire la toate posibilitățile orice boală trebuie să respire pentru că poate

I Astăzi nu e o zi ca oricare alta îți poate părea așa, dar dacă închizi ochii, îți întinzi brațele larg răsfirându-ți degetele, inspiri de două ori adânc - până simți că-ți

1. Se spune că era odată și o dată Pentru că astfel de lucruri se petrec, bineînțeles, În vremuri imemoriale Odată și o dată – dar, Se pare că, ele s-ar putea la fel de bine și repeta

Despre Margareta Vis s-a scris o singură dată Era iarnă și Margareta a fost văzută umblând goală pe stradă. Textul avea 250 de caractere și era un articol de coloană într-un cotidian. Fotografia

E vremea dunelor de nisip calde să ne tolănim în ele cu capul la nord să ardem vreascurile rămase de cu seară Căci răsăritul ne-a ajuns din urmă .oricât de repede am mers, oricât ne-am

Chiromanțios vorbind, șarpele cu pene ar trebui scos din taxinomia ființelor imaginate șarpele cu pene parchează pe locurile de handicapați și tremură moderat când bate vântul e o ființă

I. Concluzie fără pretenții. Doar de adevăr Se îmbată cuvintele. Cuvintele bete curg Ca vinul în adevăr *** Premisă al cărei miracol își uită

[de ce folosești cuvintele când n-ai umbră pe pământ?] Plâng din nou, râse ea și lacrimile, goale, i se spărgeau pe gât. în sus [râse și el. Fără sens. acolo - în lumea ei. de cuvinte până

I. În poemul meu Am să trag scaunele Ca să se poată așeza Cuvintele Să se certe între ele În visele mele cuvintele se tac singure Cuvintele cele atotspunânde Cuvintele cele Care se

Devorarea e refugiul în fața durerii facerii - dar asta ar putea fi doar o combinație până acum nefolosită și totalmente fără sens de cuvinte

Sunt femeie. În viața anterioară am fost un prinț transformat într-o broască. De-aia în viața asta nu mai cred în basme. De-aia vorbesc la persoana I deși nu e cazul. De-aia, peste două

Azi mă fut - agramat fiindcă locuiesc la tine în cana cu ceai de iasomie acolo unde numai zânele dansează cu plete despletite cu flori în plete cu nectar de zei în

albastru zac pe podeaua rămasă goală de punctele cardinale m-am răstignit cuiele sicriului stau toate înfipte în mine

Săptămânal îți cad stropi reci pe limbă pur și futil ca într-un zbor trecut de miezul nopții când luna albă și mare pare că-ți bate cuie în orbită Nu te teme! conform observațiilor, la