Dalila...

sălciile plâng oricum, Ioana.. :)

hai să-ți spun: am plantat o salcie.
într-o curte de țară, peste drum de un cimitir.
este cea mai semeață salcie ce am putut să văd până acum.

nu prea mai ajung s-o îngrijesc.
mă plânge, parșiva, știind că așa va rezista.
în soarele mut, acolo lângă mormintele uscate.

treaba ta!...eu sunt un pește!...

un text cuminte, o inversare a rolurilor. Dă un moment meditației, îmi place.
LIM.

LIM, eu de multe ori mă gândesc...cum că rezultatul...vai de capul...nostru! am încercat sa prind asta în...cuvant!

multumesc mult opririi tale aici!...
\"o să-mi tai părul!\"

Frumoase imagini, frumoasă și Dalila asta cu plete de sălcii...
Ioana, eu nu cred că ești pește... Poate o sirenă apărută cine știe din ce poveste, rătăcită \"în lacul iubirii\" care-și plânge dorul la marginea unui gând...

\"luna coboară oglinzi
în lacul iubirii\"

Mi-a plăcut mult...

tocmai am pierdut ( oare pentru a cata oara?)...*bunatate* de comentariu!!!...voi incerca sa-l *reproduc* din...memorie...desi...cu memoria stau cam...prost...fuse, fuse si se duse!...uite, deja m-am (cam) enervat!...ce piedici, domnule!...din mine, desigur!...voiam sa-ti spun ceva important...dar...

ioana matei