Poezie
Străfunduri arhitecturale. Detașare
1 min lectură·
Mediu
Când stăteam întinși,
Când îmi gâdilai clavicula și omoplații
cu râsul tău simplu
și-mi sărutai în joc,
fiecare coastă, șoptind că numeri raze, că aștri
s-au concentrat în mine, că fildeș
s-a ascuns în leagăne de dorințe,
pe fiecare degețel
e o floare. pe Unul, doi.
m-am deschis, prin sărutul tău
m-am dezlegat spre o legătură.
Te priveam în vis, pe tine, sorbind zeama ce se scurgea
din fiecare portocală agățată
de firmament. cum se storceau în priviri încordate…
tu-mi smulgeai cu surâsul tău,
câte o coastă, câte o coastă
și-mi înlocuiai
strălucirea cu pene.
Înfigeai pene în stern,
pene în carne,
făcând să circule un sânge translucid
prin care înoată mici vietăți / pești
ai propriei tale imaginații, visuri
cu mine. tine. noi.
M-ai făcut ușoară
din pene pentru judecată.
aripi interioare, aripi
ce îmi gâdilă pielea
să țină de cald într-un vânt dulceag
inima ce bate acum
mult prea tare.
Dar ție îți place
să stai, să stai doar
și s-o asculți.
Să-mi asculți sufletul cum zboară
cum își ia avânt și se leagănă
pentru mine. tine. noi
pe culoarul imenselor mele speranțe…
nu se lovește de materie. nu are cum.
Sunt ușoară, ah, abur al conștiintei!
001.407
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioana Marin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 199
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 40
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioana Marin. “Străfunduri arhitecturale. Detașare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-marin/poezie/13919176/strafunduri-arhitecturale-detasareComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.