Cuvinte dulci,rostite des,
Nesincere alinturi.
Cuvinte fară înțeles,
Și secretoase gânduri.
Dar,inima plângând,
De doruri arzătoare,
Și sufletul vibrând,
El,alte simțuri are.
Când oare e
Ne-am săturat de vorbărie goală,
Pălăvrăgind, să ne aflăm în treabă.
Nimic nu se înfăptuie concret,
Rămân doar vorbe spuse în deșert.
Hrăniți cu vorbe și minciuni,
Sperând în Domnul și-n
Și frigul de îl simți,
În oase îți pătrunde,
Tu să nu strigi:
Mi-e frig!
În suflet tu să cauți,
Să vezi de-i cald.
Și de e rece, e păcat.
De nu vei vrea să-l încălzești,
Mereu frig o să-ți
Eu din suflet am iubit,
Și am scris din ce-am simțit.
Cel cu suflet ma înțelege,
Și mai are ce culege,
Dar cel mândru ofensat,
N-a simțit,n-a ascultat.
Îi lipsește conștiința,
Nu mai are nici
Sufletul este pierdut
Idioți ne spuse Þuțea,
Și pe drept cuvânt,
Greu ne ducem astăzi crucea,
Ne vom duce in mormânt.
Fără a vedea lumina,
Fără a primi iertarea,
Cine poartă astazi
Să învățăm să trăim,
Să învățăm să iubim,
Să privim spre viitor,
Să nu ignorăm prezentul,
Să prețuim viața,
Căci nu vom ști,
Ce ne așteaptă,
Și care soartă
Ne va fi dată,
Să nu mințim,
Să
O lume străină,
Flămândă și rea,
La suflet haină
Trăim azi în ea.
Unde-i plăcerea,
Zilei ce-o trăiești?
Mai multă durere
Azi întâlnești.
Unde-i dreptatea ,
La care am sperat?
Avem
Slugi de urbe și metrese
Regi și regine,
Împărați, împărătese,
Președinți și prime doamne,
Slugi de urbe și metrese,
Vițe nobile, conițe,
Titluri mari cu nume vaste,
Doctori cu multe
Comunismu\" a fost ce-a fost,
Parcă mai aveam un rost,
Dar acum,cu democrata,
Plină ochi este privata.
Miroase numai duhoare,
Mulțimea este-n rumoare.
Treptele sunt astăzi rare,
Omu\" e o
Doar anii au rămas,
Să nu poți cumpăra,
Și tot de ani,
A nu-ți păsa.
Alergi întruna,
Ești prea grăbit,
Viața-i doar una,
Om rătăcit.
Gândește cu mintea!
Cu spirit și suflet,
Astâmpără-ți
Suntem noi atât de orbi,
Surzi,în țara noastră dragă?
Să nu vezi,să nu auzi,
Zicând că ai \'\'treabă\'\'!
Care treabă,s-a văzut,
Câte-s de ispravă?
S-a furat pe întrecut!
Lume,soro dragă.
Și
Totul ați premeditat
Bietul om, bietul țăran,
Azi se dă pe el un ban,
Pe un muncitor vreo șase,
Dacă are multe clase!
Dacă are mai puține,
Treaba lui, trăiască bine!
Nu mai spun de
N-am avut păpuși și jocuri,
Cât am fost copil.
Am colindat însă locuri,
Chiar din luna lui april.
Lunca verde,cea din vale,
Plină de brânduși.
Toate ierburile sale,
Doar ele mi-au fost
Și de unde să alegi?
Þara lui Papură Vodă
Ne numeam odată,
Tot un cântec, tot o odă,
Greu era și atunci la gloată.
Astăzi e țara lui Pește,
A rechinilor feroci,
Gloata nu se mai
Săgetător tu ritm,
De viață tumultoasă,
Săgetător tu ritm,
De viață afectuoasă
Săgetătoare minte,
Ce cauți cu ardoare,
Aducerile aminte,
Atât de arzătoare!
Oprește-ți gândul rău,
Ce vine
Multe sunt interpretări,
Însă puține iertări,
Multe sunt cuvintele,
Multe și păcatele.
Sensul lor adevărat
Numai omul le-a schimbat,
Una singura ființă,
Este clara conștiință.
Între bine,
Gândind la Eminescu,spui dor.
Vorbind de Eminescu,spui doină.
Amintind de Eminescu,spui dorință.
Eminescu,nu a fost doar un geniu,
Un Luceafăr,sau poetul nepereche.
Eminescu a cuprins în el
Și de-ar fi fost
El însurat
Ca orice om,
De-ar fi lăsat
Urmaș de-al său,
Cine în măsură este,
Să spună cum a fost?
Nimeni, căci n-o să știm,
Și nu vom ști,
De vom minți
Și adevăr
Semnificație
Adevăr e singur unul,
Atotștiutorul, Domnul,
Apa este hrana vietii,
Adăpost eternitătii.
Bucurie, trai frumos,
Bunătate, chip voios,
Blândețe, seninătate,
Bună viață
Nu vreau de mine nimeni să se atingă,
De nicio fibră a sufletului meu,
Când moartea va dori ca să mă stingă,
Vreau să rămân ce-am fost! Adică eu.
Nu-mi despicați firava mea făptură,
Nu-mi
Nu m-am mândrit în lume,
Ci mai de grabă m-am smerit.
Nu m-aș urca pe culme,
Și de-aș avea vre-un merit.
Privesc însă la unii,
Cum sus s-au cocoțat.
Și mai ales nebunii,
Ce ades au dominat.
Cultura
Ai fost înaltă la romani,
Și mare ai fost la greci,
Iar in Egipt exiști.
Sfidând grandoarea creaturii,
Om, tu nu mai ești demult.
O imitație jivină!
Ce-ți dai cu pumnii în
Te scriu mulți,
Și foarte culți.
Unii te scriu din visare,
Alții c-ar avea chemare.
Scriu si eu, de atâta vreme.
Și m-aș teme,nu m-aș teme!
Că nu știu a scrie versuri,
Ce scriu eu, e pe
Adevărul
Adevărul este lumina vieții,
Minuciuna, întuneriul morții,
Adevărul este și a fost,
Minciuna doar e fără rost.
Ea duce pe mulți în eroare,
Adevărul pe veci nu dispare,
Pe toți