ioana ilie

Este nevoie de vers, Este nevoie de simțire. Un singur Univers, Și-o singură trăire. Cunoaștere prin carte! Prin singurul cuvânt, Puțini,însă au parte, În rest vom fi mormânt.

V-ați îmbuibat pre mult, Și tot nu vă ajunge. Nu aveți niciun cult, Opriți-vă, poporul plânge! Mai dați din bogăția voastră! Celor săraci și goi. Uitați-vă spre vatră! Sătui suntem de

Un câine nu trădează iubirea de om , Doar dacă acesta este turbat. Aceasta de învățare să luăm , Când om de om s-a înstrăinat . Și câinele ,de e câine, tot e mai bun , Decât un om care urăște

Ce mai e adevărat? Ce e alb și ce e negru? Ce e strâmb și ce e drept? Ce mai este azi integru? Ce mai este înțelept? Ce mai este nou sub soare? Ce mai e adevărat? Mai există

La ce-mi servește viața? Dă-ți arama pe față! Și spune ,cine ești? Căci asta nu e viață! Prea multe tu urzești. Și atâtea inimi frânte, Și trupuri fără suflet, Prea multe sunt morminte, Nu

Un Univers mai greu dispare O stea se naște, O alta moare, Un Univers mai greu dispare, O lume vine, o alta trece, O nebunie se tot petrece. S-a petrecut de la început, S-a tot știut, dar nu

Una-i mama pe pământ, Pe mamă n-o uiți nici când. De la ea primul cuvânt, Și o porți mereu în gând. Cât trăiește mama în viață, Þineți aproape de ea, Ascultați și de povață, Nu va uitați

Mioriță laie, laie bucălaie, E făcută azi de oaie. Și cu porcul e la fel, Bine e doar de cățel. Mârâie și lingușește, Legea azi îl ocrotește. Mai ceva decât pe om, Ne întoarcem iar la

Ce mi-aș dori în urma mea? O altă lume, mai bună, mai dreaptă, O altă lume mai înțeleaptă, mai curată, Să dispară minciuna, să-și piardă urma. Să nu cunoască răul, să nu știe teama, Căci multă

Nu mai văd, Uitându-mă După adevăr, Nu mai aud, Auzind atâta Minciună. Gust amărăciunea Să-mi aduc Aminte Cum răsunau Vorbele? Da! Dreptate și adevăr! Care dreptate, Care

Trezește-te lume din nepăsare! Trezește-te lume din nepăsare! Din ignoranță și din visare, Puține suflete rămase, Mulțime,mulțime de oase . Ce-aleargă înșirate în cerc, Golite, fără de

Te-au cântat în versuri, Te-au slăvit atât, Þi-au adus onoruri, Dar tu suferi mult, Te-am cântat și eu Și te-aș mai cânta, Căci iubită-mi ești, Scumpă, țara mea. Dar mă întreb acum, Pe bună

Să fie el acel iubit, Pe care nu l-am întâlnit? Să mă iubească cum vreau eu, Să-mi înțeleagă gândul meu? Să fie sincer și curat, Cu sufletul adevărat? Să-mi înțeleagă starea mea, Să îmi

Dansul vieții și al morții, Dansul timpului etern, Dansul viu al existenței Dansul norilor ce cern. Picături de ploaie deasă, Picături de rouă caldă, Picături din cer se lasă, Picături, care

Apă, foc, cer și pământ, Viață, moarte, câte sunt În Univers, în ceru\'-nchis, Doar Domnul le-a descris! În cartea sfântă ce-a lăsat, Cu jurământ, să nu fii luat Nici un cuvânt și nici să

Trei doamne și toți trei Trei doamne și toți trei, Aleși în țară vrei nu vrei, Ne-au condus spre integrare, Într-o mare degradare, Pân’la urmă nu-s de vină! Cât ne cată azi

Puțină mângâiere De mă va crede cineva, De îmi va da dreptate, Nu vreau să știu, E treaba sa. De prea mult rău am parte, De la cei răutăcioși Ce cată doar pricină, Cu ce-am greșit eu,

De unde am venit, Unde ne vom duce? Răspuns n-am găsit În vremuri de răscruce. Din ce-am știut, Ce ne-a fost dat. În ce-am crezut, Ne-a fost luat. Iisus n-ar fi fost curat, N-ar fi fost

Fluturi de noapte dansează frenetic, Izbindu-se orbește în zbor, În lumina lămpii, Atât de pătrunzător. Și ce spectacol, și ce plăcere! Dar unii din ei chiar mor, În dansul cel mare cine-i

Mi-e dor de liniște și pace, Mi-e dor de ascultare, Mi-e dor și mult mi-ar place, Să cad azi în visare. Un vis real, nu închipuit, Căci multe sunt fantasme, Iubit să însemne chiar iubit, Nu-l

Luna nopții îmi luminează Chipul meu atât de trist, Și tot ea pe cer veghează, Astăzi încă mai exist. Mâine unde voi mai fi? În care lume mă voi duce? Spune-mi lună, poate stii, Luna nopții

Cine-i vinovatul? Femeia, ori bărbatul? Acela care minte, E cel ce greșește. N-are simțăminte, Și nici nu iubește.