Veșnici nu vom fi vreunul
Nori de ploaie, nori de vânt,
E urgie pe pământ,
Parcă ar fi acum sfârșitul,
Și s-ar termina pământul.
Un sfârșit tot vom avea,
Nu rămâne nimenea,
Toți ne ducem
Nu încercați a mă distruge,
Cum ați făcut-o cu ceilalți,
Căci și-n mormânt vă va ajunge,
Blestemul celor torturați.
Pe adevărul ce-au rostit,
Prin vorbele lor aspre,
Așa cum sufletul a
Te lași mereu învins
Miroase a cuib de șoareci,
A putregai încins,
Și tu doar taci,
Te lași mereu învins.
Fără să lupți cu teama,
Fără voință bună,
Fără să-ți dai seama,
Dar clopotul îți
Măsura este în toate!
Omul des a copiat,
Mai greu însă a învățat,
Copie numai ce vede,
Nu înțelege nici ce crede,
Papagalul te ascultă,
Ce îi zici, aia cuvântă,
Numai omul nu
Þi-e frică?
Știu, și te înțeleg,
Dar de ce minți?
Și nu spui adevărul?
Și de-ai mințit,
Capul cin\'ți-l taie?
De-ai recunoaște tu odat\'!
Că ai mințit.
Nu vrei să recunoști,
Dar e
Mânca-ne-ar lupii pe toți
Mânca-ne-ar lupii pe toți!
Că prea suntem idioți,
Lăsăm câinii pripășiți,
Pe străzi umblând hămesiți,
Sunt flămânzi și neîngrijiți,
Dar de lege ocrotiți.
De
După mama mamei sunt ardeleancă,
După tatăl mamei sunt olteancă,
Iar după mama tatei sunt munteancă,
Și din adâncuri sunt româncă.
Și asta vreau să fiu!
Până ce mor, nu mă dezmint!
Din ce-am
Poezia modernistă,
Găoace postdecembristă,
Goală azi de conținut,
Mândră însă pe întrecut,
Teme din Dante preluate,
Și din alții câte toate,
Despicate firu-n patru,
Însăilate azi cu
Rămâi vițel la poarta nouă,
Privind uimit gardul măreț.
Dulăul ce te rupe-n două,
De nu vei fi simplu drumeț.
Și încerci a cere cumva milă,
De după gardul cel măreț,
Vei fi privit numai în
Nu mai e chip de trăit
Paranoia,Paranoia!
Ziceau unii despre Aia,
Dar acum e patologic,
Cine, cât gândește logic?
Paranoia, doar câțiva,
Atunci erau cineva,
Iar acum mulți patologii,
Și
Să învăț să mint, să învăț să fur,
Să învăț ca un birjar să înjur,
Ce trebuie să fac de acum,
Să pot păși pe acest drum?
Plin de spini si mărăcini,
Peste tot haite de câini,
Căci n-am știut
Cum poți din iubire, să nu mai iubești?
Cum poți din iubire ca să urăști?
A fost o poftă, plăcere și atât.
A fost o toană, nimic mai mult.
Iubirea e rară și veșnică moare,
Iubirea e în suflet,
Un singur ochi veghează,
Și acela a adormit,
De atâta ură, nebunie
Ce este pe pământ.
Și toate pentru ce?
De unde acestea vin?
Mărire, avere, neajunsul!
Din a cui vină sunt?
A celui rău, fără
În vorbe nu mai cred demult
Cred într-unul singur,
Unul Dumnezeu,
Cred în gândul meu,
În fapta ce-am făcut,
Cred în lucrul bun,
Acela învățat,
Cred în versul meu,
Ce Domnul mi l-a
Fiecare după minte,
Și din inimă cum simte.
Trăiește bine sau rău,
După cum dă Dumnezeu.
Dar sunt unii necurați,
La minte întunecați.
Ei se cred cei mai deștepți,
Nu acceptă să-i înveți.
Și
Să facă pasul greșit și celălălt să ierte
Am îndrăznit să vă vorbesc,
În locul celor care au pierit,
Pentru dreptate, pentru libertate,
Pentru adevărul mult dorit.
Pentru minciuna care
Eu din suflet am iubit,
Și am scris din ce-am simțit.
Cel cu suflet mă înțelege,
Și mai are ce culege,
Dar cel mândru ofensat,
N-a simțit, n-a ascultat.
Îi lipsește conștiința,
Nu mai are nici
Opriți destrămarea!
Priviți schimbarea,
Nimic din ce a fost
Azi nu-i cu rost.
Vara nu-i vară,
Azi nu-i primăvară,
Pe timp de iarnă,
Aproape-i toamnă.
Toate-s schimbate
Și prea
Ochii mei, ochii tăi, privim același cer, același pământ,
Dar, din păcate, nu toți îl vedem la fel.
Și cerul și pământul, fiecare îl vede cum vrea el.
Sau cum, mai crede din leagăn, până la
Oprește-te o clipă
Privește-te atent!
Gândul îți țipă
Ești în prezent!
Nu întoarce capul
Fii mai atent!
Nu mergi cu valul
Nu fi absent.
De ești fericit,
Tu să zâmbești,
Dacă ești
Te-ai ascuns de lume Doamne,
Te-ai retras,în colț pierdut.
S-au dus toamne, după toamne,
Sufletul s-a tot vândut.
A rămas un vuiet rece,
A rămas pustiu și gol.
Toate au trecut,vor trece,
Numai
Credința cea mare,
Speranța nesfârșită,
Poezia din cântec,
E viața trăită.
Fără credință,
Degeaba exiști.
De n-ai speranță
Vei fi doar trist.
Și fără poezie,
Vorba-i,doar vorbă.
Ea spune
Politica băncii
Avusei un card cândva,
Lucrasem pe undeva,
Îmi rămase niște bani,
Și trecuse ceva ani.
Tot primeam câte-o scrisoare,
La bancă având chemare,
Că aveam ceva de plată,
Ca și
Veterani de război
Veterani de război,
Rămași azi în viață,
Puțini și în nevoi,
Abia mai faceți față!
Pe când aleșii ,de pe urmă,
În ultimii 50 de ani,
Ce-au defilat doar în cazarmă,
Îs plini acum
II