Poezie
de dragul...
1 min lectură·
Mediu
de obicei mă așezam pe borduri,
aveam rochie murdară
și îmi plăcea să stau cu picioarele înfipte-n noroi până la gleznă.
Miroseam a putrezime
La care dobitoacele urlau.
-îl vedeam de la colțul uliței
ce făcea trecere din livada noastră spre lume.
urca privirea când și când la genunchi.
își lăsa mâna să-mi ajungă la umăr.
pe marguerite o așează nudă pe marginea scaunului,
de unde poate să vadă colțul camerei
în timp ce domnul acesta ridat, cu mustăcioară
îi adună părul să i-l prindă.
i se vedea-n tot spatele
camera
ca o lumină maro, puțin concavă.
Eu am rămas pe bordura făcută de
puhoaie
Prin care drumul lor s-a înghesuit să treacă,
Aveam trunchiul bine înfipt în noroaie
-mi-a desprins picioarele
Dintre care să citească vremea
Ca într-un disc solar :
Pe marguerite să o așeze iar cu fața la întuneric
În a cărei spinare udă să se vadă tot pământul
Murdar.
022900
0
Nu știu dacă inconsecvența redactării, a semnelor de punctuație, inclusiv a scrierii cu majusculă e voită și nefiind un specialist nu voi face referire la ele.
Mesajul recepționat de mine e unul tare sumbru și percepția e că lumea e putredă, lipsită de iubire și că în loc să ia lumină de la discul solar se îndreaptă spre ceva murdar iar,
\"Pe marguerite să o așeze iar cu fața la întuneric\"
Cred că
\"domnul acesta ridat, cu mustăcioară\"
pe care
\"îl vedeam de la colțul uliței\"
și care
\"mi-a desprins picioarele\"
e vinovatul principal!