Macel de dinozauri (6)

Mor! Sigur, mor. Sunt chemată de toți ai mei, în subteran. Presimt. De tata, de bunici, de mătuși...Cred că las dezordine în dulapuri. Oh, Gott! Se va vorbi despre mine urât, în urmă... Trosnește.Corpul umplut cu sloiuri de gheață, e vânăt și trosnește. Să-mi culeg picioarele căzute la câțiva metri, în Keller. Dar cum? E klar! mi s-a arătat. Eu urmez... Am fugit să mă pun pe dricul mortuar. Voiam să-i intersectez calea... Dacă mama nu m-ar fi strigat, eram deja dusă. Într-un fel e bine că sunt aleasă eu. Ceilalți sunt cu mult mai importanți...Iar eu îi iubesc... Pe mine, poate, nimeni...Am făcut atât de puțin pentru copiii mei...Într-un sicriu, moartă, cu mâinile pe piept, voi aparea în fața lor...Klar, copiii ăștia nu vor mai avea nici mamă...Ce va fi cu ei?...Cu greu se acceptă unul pe celălalt...Oh, sunt atât de diferiți!...Dar sunt ai mei și eu îi iubesc la fel... Mâinile! Niciodată nu mi s-au încruțișat tremurând, mâinile...Mi se scurtează, sigur, limba. S-o prind în dinți? S-o țin cu mâna? Slobo, ce am? Zii-mi ce să fac! Nu, tu, nu! N-ai să mă vezi astfel...N-ai cum să știi... Oare vor ajunge micile mele economii pentru a fi transportată în țară?... Oricum sunt un Nichts. La ce mi-ar trebui groapă de lux? Marmură cu muchii perfecte, în linie cu a socrilor germani... Oh, Gott! Sunt încă așa de tânără!... ...Dricul, deja pregătit!...Cu obloanele desfăcute...intrând în viteză pe poartă...Cine să fi deschis poarta? Zgomotul roților pe aleea pietruită mi-a rămas în urechi. Zilele astea voiam să pavăm dincolo de terasă...Va pava el singur...eu voi ajunge la capela din sat...până mi se va stabili destinația finală...Nu, bărbatul meu nu e dur, e idiot! Le va rezolva el, cumva, pe toate. Mi-a băgat groapa de veci in corp. Groapa-cadou a pus stăpânire pe mine... Să-l scol. Sunt două ore de când tremur și nu-mi revin. Bine că sunt în baie să-mi pot limpezi fața...Am impresia că țin vârful de palmier în mână. Știam că în locul acesta eu am pus ieri un ficus...Mă va duce sigur la spital...Fie și ca să nu vadă un cadavru în casă...Să-mi strâng trusoul, mai întâi... Culmea! Își face Frühstück! Iar eu mor. La trei dimineața, el ronțăie minerale. Stă-n cur și mă întreabă de simptome. Nu-i răspund. Să nu-mi scape limba încleștată pe gât. La 200 cât o să bage pe drum, chiar am so-nghit. Dacă nu mișc din degete, se vor înțepeni. Mi-e foarte, foarte frig. Chiar și sub pătura de lână. Am să mor pe drum. Fără lumânare. Ah, am uitat să-mi iau cu mine lumânare! Ah, Slobo! Stii câtă frică mi-e, totuși, de moarte?... Klar, mor! Aici. În Wertingen. Mă-nspăimântă și mai tare tânărul ce-mi trage în grabă patul prin spital. Simt că-mi sar ochii...Parcă-aș fi într-un imens cavou alb...De ce au chemat pe medicul-sef?! Îmi spun să nu mă-mbrac dar mie îmi este tare frig și tremur. Tremur...Ceva din afară...mă extrage...Parcă ajung altundeva...Parcă aici a rămas o găoace uscată sub o pătură verzulie. Pe ea se vor pune din nou sârmele conectate la aparatele de alături. Să fac un pact cu moartea...s-o rog să fie cât mai directă și blândă. Găoacea uscată va fi fertig rapid...Din nou la aparate...Aparate! Uf, aparate!...Acum ele sug dintr-o găoace uscată...Ah! Ce mai zic aparatele?! Zack! Zack! Na, ja, le-am făcut figura!!! M-am feliat! De spaimă, m-am aruncat în trei dimensiuni. Cine va umbla să mă scoată de jos? Cine din zbor? Treimea rămasă pune șosetele călare pe Pass, să adoarmă... -va urma-