Macel de dinozauri (5)

Eh, sunt destul de abilă să înțeleg că pentru Gift rămân un experiment dar, conștient, mă folosesc de informațiile primite, în descifrarea dezordinii lumii mele interioare. Am pornit de la acceptarea de către mine însămi, pe latura fizică, a tuturor imperfecțiunilor cu care mama-natură m-a dotat sau pe care,ulterior, le-am dobândit. Raportată la Afrodita, stau bine, cum de altfel stau toate femeile Terrei. În ceea ce mă privește direct, asist la un proces-șoc de de-formare a personalitații, impus, cu precădere de factori externi. Am devenit atât de complexă,încât a fost nevoie de re-structurare. Și astfel au apărut două ființe conectate la o singură aortă: Morala și Frivola. Doua adversare, pe un singur program, existențial, ca fond. Slobo îmi spune tot timpul că sunt o femeie aparte, făra a defini această noțiune. Cel mai adesea discut cu el despre înstrăinarea în interiorul familiei. Materia a reușit să pună stăpânire pe oameni, să-i facă distanți. Ochiul este tras în cursă, ajungând să-și trădeze și să-si vandă ființa-suport unor celule moarte, consumabile. Constați că nu te mai simți împlinit decât dacă ai capacitatea de a-ți forma resurse pentru a trăi într-o lume a obiectelor de unică folosință. Morala consideră ca nu e atât de bravă pentru un doctor important, ea vede distanțele, pe când Frivola, femeie de acțiune, provoacă, n-are scrupule. Vine noaptea și amândouă se învelesc sub aceași dună din fire de aloe vera, pentru un somn blând. Care nu există, pentru că o casă fără bărbat e totuși o casă vulnerabilă și ea trebuie păzită. Sigur, Frivola s-a expus cel mai mult, e treaba ei să iasă, să aprindă becul pe hol, să ridice jaluzelele, cât să străbată lumina de la felinarul din față. Câteodată ia foarfeca și, în oglinda cafenie, își ajustează perciunii, câteodată scârmă prin papirus...Morala se îndreaptă spre Gott, aprinde uneori lumânări... Cel mai greu este, pentru ambele, să pătrundă pe lungimea de timp și să constate punctul în care se află. Atunci îl trag în malaxor pe verde, sorb verde, se-mproașcă cu verde. Pe gânduri, pe față, pe vise. Verzi, foarte înalți și drepți erau plopii între care a apărut ,proaspăt, mormântul. Într-un vis. Prea din timp să ajungă acolo, gândea ființa ruptă în două, urcând un deal negru, cu teamă, spre a evita mersul direct. Singurul punct de sprijin era bărbatul necunoscut, înalt, ferm, rece, rămas la un cot distanță, în spate... -va urma-