Sunet pervers

Apartenență senzorială, gest social, genă socială „în oglinda interioară / ochiul rămas carpatic.” Este un merit al Domnului, deși ni se pare un sentiment personal. De fapt, ce ne aparține sufletește și mental ? Altfel spus, ființa noastră nu ne aparține, este o entitate, care răspunde de ea însăși, într-o perioadă de timp stabilită. De aici mirările, surprizele interioare, hotărârile, aprecierile, realizările, despre care credem că sunt ale noastre. La un vernisaj i-am spus pictoriței că a reprodus bine tablourile, plus câteva tușe critice laudative. La sfârșit, a venit la mine șeful chestiunii, prieten, și mi-a spus că pictorița vrea o explicație, că n-a înțeles metafora. Era simplu : destinul. Tablourile erau pictate, aprioric, undeva, în conștiința universului. Revenind, conivența dintre aici și alături este înfăptuită (un eșantion, un exemplu, o bătaie de aripă) de „sunetul pervers / al gongului ce-și scapă bronzul / pe tremur” (eu aleg această legătură, iar versurile cinci și șase le-am interpretat ca un imperativ „viperă, gravează explozii carnale / pe muzica durerii lui Mozart !” – personal, pentru a nu exista confuzii, eu folosesc semnele de punctuație). Iar aceste „explozii carnale” au consecințe, mereu, una dintre ele fiind poezia... Vă doresc numai bine !

Mi-a facut o reala placere intalnirea cu Dvs. Va multumesc pentru interpretarea data unui poem scris de mine intr-un moment de deruta existentiala...
Cu simpatie,
Jo

filon credibil dar de \"cizelat\" caci l\'heure est grave\"si dorul intens
prefer deci \"virgina...\"
cu sinceritate