Punct de cumpănă

Nu-mi era teamă de drumul de țărână cu tălpile desculțe am mers cred până la limita mentalului în copilărie eram îngustă ca un roman thriller vara mă zvârcoleam pe sub butucii de vie să prind înaintea culegătorilor tămâioasa cu boabe șatirate semănam cu frunzele înverzită de rochița de stambă deveneam precis invizibilă pentru paznicul beteag ce arunca bastonul lung după granguri de la mama am aflat atunci de Paris la date fixe și în doze mortale se pulveriza peste ciorchinii zemoși verdele de Paris... mama și-a crăcănat ore-ntregi într-o zi degetele în gâtul meu să ma curețe de arsura verdelui de Paris