Pe mal

Ieri m-am oprit pe malul mării și am stat cu picioarele îngropate în nisip până la glezne privind limita mării care întotdeauna tinde spre cer. Stoluri de îngeri deghizați în pescăruși treceau pe deasupra mea, atât de aproape și de mine... și de cer... ca și cum am fi fost doar eu și îngerii mei în acel peisaj marin, în toată lumea... Cete de copii chiulind de la școală alergau pe plajă și săreau chiuind printre valuri. O fată mai îndrăzneață și-a aruncat hainele și a plonjat în apă... La suprafață a rămas o pană albă încurcată în alge. Până și salvamarul care te fluieră atunci când te avânți prea departe către pericol a coborât grăbit din foișorul său mult prea înalt pentru o săritură de om. Eram doar eu și ei - așteptam oare asfințitul printre norii de un alb strălucitor? Sau aceasta este doar realitatea? Atunci a sunat telefonul tu voiai să mă-ntrebi ce mai fac iar tot ce am spus până acum a intrat în cochilia unui semn de întrebare. 24 mai 2003