Poezie

Persoana I singular

1 min lectură·21 octombrie 2008

Mediu

Mișcă-te ’ncet suspinul meu duios,

Tresari când toată lumea-i oarbă,

Lasă-i să-nvețe unghiurile, pașii,

De la mine,

Printre stâlpi, mitraliere și taifun,

Să-nvețe să trăiască poezia.

Permite-i sensului să-nghețe lumea toată

De prea mult rece, vis și fum!

Stai mai departe, nu mă-nfuleca până la os!

Stai colo, ia, în depărtare,

Stai doar să mă pot încovoia

De sensul celui mai iubit păgân

Ce izbăvit a fost de tot

Când a iubit ca un răspuns.

Și a mințit.

Toate cuvintele ce le-nșir în taină,

Nu le citi dacă te dor, mișel trist și zadarnic,

Stai colo-n depărtare și uită-mi carnea, osul

Stai colo și nu mă mai privi.

Tu nu vei ști

Sub ce se zdrobește până la vertebră,

Toată spinarea mea.

Cât te-am iubit, o știu doar eu, meu, mine, mă și mi.

003.218

Ioana Camelia Sîrbu. “Persoana I singular.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-camelia-sirbu/poezie/1806820/persoana-i-singular

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.