Poezie
Înflorirea aripilor
1 min lectură·
Mediu
Trezirea dintre așternuturi,
Fiecare cută ciufulită de adorarea dintre noi
Sub auspiciul puterii necizelate, sălbatic învinsă pe fiecare atingere trupească
Se există fără a ne mai întreba. Firesc.
Eu te leg de fiecare pană să zbori,
Eu te leg dintre fiecare gând să exiști
Independent
De strofa catargică,
De strofa lui catharsis,
De strofa fecundată cu iubirea sinelui tău de către mine.
Când putrezește deziluzia pe fiecare lacrimă de fericire
Să știi că lanțul meu te aleargă
Prin câmpie, prin pădure, pe lângă fragă…
Să știi că atunci tot purul se deschide în nuanțe ireversibile de suprem,
Iar eu te trag în arc să încetezi a crede în altceva
Decât în sfânt…
Pe trupul meu se înnoadă fiorii
Cu fiecare cuvânt al tău,
Se înnoadă zămislind inima în noi fluturări de aripi…
Eu sunt cu tine, ZBORI!
002.023
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioana Camelia Sîrbu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 137
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioana Camelia Sîrbu. “Înflorirea aripilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-camelia-sirbu/poezie/1751792/inflorirea-aripilorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
