Ioana Bogdan

Uite, ai felicitarile mele pentru prozulita asta. E curata, cuminte, autentica. Poate ca nu socheaza, poate ca nu aduce prea multa noutate ca stil, dar emotioneaza cam atat cat si-a propus. Destul, zic eu, pentru un inceput care promite. Mottoul l-as scoate, justifica tot textul si asta nu e bine, lasa-l pe cititor sa faca deductii.

Eu acum am descoperit articolul, dovada probabil nu a lipsei de solidaritate, cat de sincronizare a douamiistilor. Nu-mi permit sa intru in amanunte pentru ca nu-l cunosc pe domnul Mincu, dar imi permit sa felicit initiativa lui Marius. Reimprospatez memoria colectiva cu afirmatia domnului Nicolae Manolescu din iunie 2003, privitoare la literatura pe Internet: \"Daca n-am auzit, nu exista!\". Iata deci, \"in absenta stapanilor\" putem monitoriza cel putin fulgurantele lor aparitii, afirmatii etc, care nu sunt altceva decat dovezi linistitoare in proprii nostri ochi ca domniile lor, desi nu aud, nu vad, nu vorbesc, continua sa existe

Renunta la rimele \"tine\", \"mine\", la repetarea verbului \"a iubi\". Iar intrebarile de la inceput suna usor patetic astazi. Erau o inovatie, poate pe la 1800, cand se conturau primele incercari poetice mai indraznete. Trebuie sa facem pasi inainte, nu inapoi.

Eu recunosc ca poezia are rime foarte frumoase, dar nu inteleg imaginile. Imaginile suna si ele frumos, dar nu pot fi gandite. Oricum, e un stadiu.

Ma bucur ca textele tale au cititori, merita intr-adevar.
Ca o scurta paranteza, dialogurile sunt mai reusite decat relatarile care se mai poticnesc din cand in cand (ex: \"Am nevoie de el intrucat eu la gaini este clar ca nu ma pricep\". Se simte un anumit stil, modul de exprimare al celui care relateaza. Ori, acel mod de exprimare ar trebui sa fie neutru si poanta sa decurga exclusiv din intamplare, nu din limbaj. Atitudinea ta fata de intamplare trebuie sa fie neutra, deloc ironica, doar naiva.)

Sper sa nu te superi.

Si ar fi perfect daca ai mai pune din virgule si daca l-ai scrie pe \"a fi\" cu doi \"i\" la imperativ/ conjunctiv (ex:\" si fii atent...). Pare o problema mai veche.

Poate ar trebui sa te debarasezi de \"ceva\", \"asa\", \"fara folos\", \"fara rost\", \"de prisos\", in general de cuvinte care nu spun nimic.

\"Am sperat tot timpul la ceva (la ce?)
Căci nu te-am crezut chiar așa\" (asa, cum?)

Sunt cuvinte in plus, care nu aduc nici o informatie. Informatia e in mintea ta, dar trebuie s-o materializezi, sub forma unui mesaj, ca sa poata ajunge la cititor. Mesajului trebuie sa-i dai o expresie si, in sfarsit, expresia trebuie s-o cizelezi si s-o transformi in vers.

E un stil nou de poezie, probabil, o inovatie, pentru ca eu asa ceva n-am mai vazut. Practic, n-am nici o sugestie. Decat s-o rescrii. Toata. Fiindca ce ai scris tu e un fel de miniscenariu, nu un poem. Ceva bun e ultimul vers: \"pe iarba din cimitir creste liniste.\"

Pasadia, eu ti-as da o stea pe sahul asta, dar nu-ti dau pentru ca ar trebui sa comentez si ma asteapta textele sa fie aprobate. Finalul l-ai rezolvat cam usor (\"ce bine!\") si poate ca e cam lung textul, dar astea sunt maruntisuri.

Eu nu inteleg cum se poate o poezie asa buna, cu un final asa slab. Nu intru in amanunte. Ultima strofa strica tot. Nu are nici un rost. Poemul se putea termina cu \"solutia\" data de moarte, ar fi fost un final mult mai dramatic si mai plin de talc. Ar fi fost de gazeta de perete. Nu mai spun ca nu se intelege ce vrei sa spui in ultima strofa.

Sunt cateva versuri in plus :\"Ușor începi să uiți, te întrebi dacă am fost eu/ dacă a fost altceva/sau daca a fost nimic.Poate ai fost tu…\" Eu le-as scoate de tot, nu spun nimic.

\"Mi-aș fi dorit ca vocea mea/ să fie cea care îți deschide ochii, dar nu a fost așa\". - e un drum inapoi de la o ipoteza \"mi-as dori\", o actiune neintamplata, la o actiune intamplata in trecut. Rezulta un non sens

\"Doar gândul îmi era
în acea clipă să îți spun ceva\" - exprimarea lasa de dorit

Prea multe \"si\"-uri la final.

Bafta!

Un articol excelent, multumesc pentru lectura, un subiect incitant si in acelasi timp delicat. Am inteles si eu ca sahul de performanta se practica sub o anumita conditie fizica, nu oricum.

Dar nu stiu daca lumea sahistilor ma impresioneaza mai mult, sau jocul in sine, similitudinea dintre viata si tabla de sah. O sa spun mai bine ce am invatat eu ca poti sa inveti de la tabla de sah: \"Am invatat sa ma gandesc inainte de a face o mutare si sa pretuiesc toti oamenii, in egala masura. Pionul, cea mai neinsemnata piesa de pe tabla, se poate transforma in cea mai puternica.\" (Elisabeta Polihroniade)

Astept cu viu interes si alte articole despre sah.

Poate ca nu mai vad eu bine, dar am citit poezia de cinci ori si n-am inteles nimic. Substantivul \"copii\" din final, e articulat cu articol hotarat? Astept raspuns explicativ. Multumesc

N-am inteles de ce e agitatie in poezie, cu toate ca, daca ar fi mai lucrat versul ar putea aduce cu unul simbolist, de inceput.

\"Ce-aruncă pasiuni arzătoare\" - in versul asta eu am numarat silabele si ies prea multe, lucru care dauneaza intotdeauna ritmului si muzicalitatii. Poate gasesti ceva mai scurt?

Draga Alexandra,

Sunt prea multe ghilimele, contradictii - \"nerostite franturi din viata netraita in propria-i traire\"/ \"singular de singur\" - si enigme in doar o poezie.

Si \"Contradictie\". De ce cu majuscula? Sper ca nu te-am suparat, astept sa-mi raspunzi.

O sugestie: foloseste cratima in loc de apostrof.


Succes!

Nicoleta, am citit si am recitit eseul tau si mi-am dat seama de ce nu inteleg: nu e argumentat. Pleci de la \"simptomul postdecembrist\" si ajungi la \"Sacrul\" lui Rudolf Otto. Iar ca argument forte, vorbesti de alienarea omului modern, care are radacini in alterarea sensurilor primare ale crestinismului iudaic cu valorile lui: demnitate, sinceritate etc - subiect care a zdruncinat constiintele secolului XX. Amesteci lucrurile.

Din pacate, simptomul postdecembrist de \"Doamne ajuta\", are legaturi doar tangentiale cu instrainarea omului de el insusi. Gandeste-te ca in epoca ceausista a existat o rastalmacire a tot ce inseamna adevar in dogma crestina. De aceea, surplusul de religiozitate e binevenit, omul simte nevoia de re-integrare in scara valorilor si, in sensul asta, ce propui tu spre dezbatere se bate cap in cap cu argumetele.

Iar \"mysterium tremendum\" e departe de discutie, fiindca implica o relatie izolata si confidentiala intre sacralitate si fiinta umana. Tine de fiecare individ in parte, se personalizeaza in functie de acesta si nu se poate converti in subiect de dezbatere de tip ai simtit/ n-ai simtit.

Sper ca nu te-am suparat, subiectul e binevenit, dar modul in care sfarseste eseul mi se pare mai mult o rezolvare a unui conflict personal, decat un punct de vedere obiectiv.

N-ar fi mai bine sa pui si-un titlu? Daca n-ai titlu, foloseste inceputul primului vers.

Si nu vad legatura dintre ultimele doua versuri si restul poeziei. Parca ar fi doua poezii diferite. Tu poate ca intelegi, dar cititorul nu intelege. Nimic, nimic. Motiv pentru care e mai greu sa scrii ce gandesti decat sa gandesti pur si simplu (ce scrii).

Prima strofa ar curge frumos, daca nu s-ar poticni de un \"si\": \"Plânge frunza tremurând/ și moare lacrima/ curgând\". Poate renunti la \"si\"?

Dar a doua strofa nu mai curge, pentru ca gerunziile si vocabulele in \"ânt\" jeneaza auzul si distorsioneaza sensul, daca mai exista vreunul. Eu una gasesc inutile: \"Saltă viața murmurând/și sânge scurge/ șuierând\".

Poezie nu inseamna numai rima.

E frumoasa simplitatea, dar aici sunt cateva stangacii:

1. Cred ca e o virgula in plus: \"Mă ții în palmă/
și mă faci, să mă simt eu\".
2. \"Ma faci sa ma simt eu\" e efectul imediat al fiintei indragostite de cineva si, ca urmare, de ea insasi. Motiv pentru care, in poezie, pare o solutie extrem de facila, atat de facila, incat devine inutila
3. primele doua versuri contin o contradictie si, la urma urmei, un adevar (paraoxal)

Imi place finalul. Macar pentru el, poate imbunatatesti pe ici, pe colo.

Succes!

Inceputul \"soapta dulce de izvor\" e destul de uzat, cred ca apartine perioadei trubadurilor si truverilor, daca nu cumva perioadei dinaintea lor.

\"Sunt un murmur dulce de cuvînt
Și-s nicăieri, și totodat-oriunde,
Dar eu știu că pe acest pămînt
Eu, totuși, însemn ceva anume\".

Nu rimeaza. Poate ar fi mai bine sa inlocuiesti \"oriune\" cu \"peste tot\" si sa-i gasesti rima. Pentru \"oriunde\" gasesti mai greu.

Finalul ma pune pe ganduri. Chiar n-am inteles ce inseamna \"Uite ca o am și eu pe-a mea!/ Cum n-ar fi...și totuși uimitoare\". Poate revii asupra lui. Succes!

Incearca sa schimbi versul \"Golul vietii ce te-nsfaca candid\", e o cacofonie acolo.
Si corecteaza greselile de typo - spatiu dupa fiecare semn de punctuatie- cu optiunea \"poti edita acest text\".