Poezie
Indiferență
1 min lectură·
Mediu
Prostia melancoliei mă cuprinde
Și tainic descopăr tristețea...
Mi-e dor de zâmbetul fals
Și nu-l pot disimula…
Greutatea minciunii mă apasă
Pe inima iubirii învăluite
În fumul ultimei țigări
Acum este noapte
S-ar zice că mereu a fost așa... noapte
S-ar părea că soarele s-a săturat să mai răsară
Și că stelelor le e frică de cuvintele mele nebune
...nici ele nu vor să apară
Numai luna strălucește pierdut într-un colț al lumii
Zâmbind ștrengărește, agasând eterna moarte
Aruncându-i săgeți de lumină, terfelind-o prin noroi
Cu acel noroi mă hrănesc eu...
Eu îmi trag seva din focul nemistuit al lunii
Din umbra morții înspăimântate de amor
Din scheletul razei de soare eu mănânc lacomă
...fericirea care întârzie să apară
Înot prin abisul gol și tot ce-i acolo e al meu
Merg alene pe moarte care-și desface ghearele
Să mă primească și râd de pofta ei de nemurire
O rog să-mi dea o clipă de trăire… să văd unde am greșit
Poate că vreodată am să mă întorc din infinit...
Și am să-mi iau revanșa negreșit...
001341
0