Poezie

Pierdută

2 min lectură·2 septembrie 2004

Mediu

Întinde-mi o mână ca să pot

Să mă ridic din mizeria disperării

Să mă salvez din mlaștina viciului nesănătos

Din viciul iubirii și eliberează-mă

Transformă tot ce e rău în infinitul cerului

Iar albastrul vesel alătură-l de negrul

Sufletului meu, poate o să devină și el bleu

Ajută-mă să nu mă cuprindă sângele morții

Gândurile negre, ajută-mă să nu îmi năvălească

Idei de pieire, să mai am o clipă de…

Nu… de ce să mai trăiesc?!

Ajută-mă să mor, sa iubesc a fost prea greu

Dar moartea-i mai ușoară…

Nu, nu te mai uita înapoi, privește înainte

Și spune-mi ce vezi cu ochii goi, cuvinte, simțăminte,

Mă vezi pe mine în viitorul tău ?

Sau doar un câmp însorit de umbra

Tainicelor amintiri pierdute...

...deja e prea târziu

Parcă plutesc acum deasupra timpului

Care mă îndeamnă ușor să visez

Și totuși parcă mă-mbie parfumul aerului inexistent

Să mă joc cu focul arzător al stelelor

Seara... din cenușa vechiului pământ

Eu am cules o picătură sau un gând, de fericire

Trufașă-i viața cea haină

Trufașă am devenit și eu

Gândindu-mă la vremea de demult

O lacrimă îndreptată spre soare, o ultimă speranță,

O stea care moare, o altă viață

Însă viața a fost prea scurtă

Prea mult durează chinul fericirii

Învăluit în umbra lui cu fum...

001.757

Ioana Balea. “Pierdută.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-balea/poezie/85133/pierduta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.