Poezie
trup pustiit
1 min lectură·
Mediu
Se aprind lumini bolnave
Le presimt
În tenebrele unei nopți târzii
Umbre misterioase trec fără zgomot
Și se pierd în depărtări.
Liniște…
Aud cum mizerabile trupuri
Se târăsc prin noroaie
Desfășurându-și ticăloasa existență sus,
Deasupra mea;
Privesc cu ochii-nchiși
Și totu-i negru
Reci degete lungi mi-apasă fruntea
Îmi acoperă pleoapele grele.
O voluptuoasă amorțeală mă cuprinde
Și fiori de gheață se strecoară
În întregu-mi, pustiitul trup.
Încerc să deschid gura
Dar ea rămâne închisă
Sub aceeași greutate vâscoasă
Și deodată îmi simt trupul
Încarcerat de bulgări moi de tină.
Vreau să strig:
“Nu! Nu trebuie să fiu aici,
Mai curge sânge-n acest trup,
Inima-mi pulsează încă
Și mai pot merge, mă mai pot mișca!
Sunt vie!” Sunt moartă…
002.332
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana alexandrescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 118
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana alexandrescu. “trup pustiit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-alexandrescu/poezie/110479/trup-pustiitComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.