Doar să pictez nişte nuferi

Servus, dragă prietene

Prietene, prietene
Cu ajutorul tău am aflat
Că împreună suntem mai puternici
Că omul nu este niciodată singur
Cu el este Dumnezeu
Că viaţa este precum curcubeul
Ca să existe, are nevoie şi de soare şi de ploaie
Şi-am mai invăţat că
Nimic nu ne aparţine mai mult
Decâ clipa pe care o trăim
Şi în care iubim...

Când am simţit prima oară
Că mâinile mele-s mâinile lui tata
Tata plecase cu Dumnezeu
Să-l slujească de sus
Unde nu mai avea de lucrat pământul
Şi nici de crescut albine sau de altoit pomii
Aşa că mi-a lăsat mîinile lui
Să lucrez eu cu ele
Iar eu am început să desenez
Şi să pictez ce-a iubit tata mai mult

De câte ori îmi pun în gând să pictez
Şi doar să pictez nişte nuferi
Pe lângă gândul acesta trece o barcă
În barcă stau ei, ghemuiţi
Cu undiţele-n mână
Plecaţi de acasă de-o săptămână
Cu cortul, în curte la Traian Coşovei, de la Somova

Şi dintr-o dată mă trezesc
În ora dimineţii
Cu fiul meu, cu naşul şi cu tata
Pe terasa lui Herimon
După mireasa Norina
Cea care-i va naşte pe Alexandru şi Matei
Într-o căruţă cu coviltir, din lemn de tei

Fiul meu, un personaj îndrăgostit
Cu tata şI cu sora mea lăcrimând de fericire
Lacrimile-mi vin şi mie dar le tremur pe buze
Un nod mi se pune-n gât
Plângi cât vrei, îţi zice tata, nu te aude nimeni
La nuntă nimeni nu aude pe nimeni
Şi tu plângi pe umărul meu drept
Din lacrimile tale mi-au crescut aripi

I-am spus Ioanei
Ce nume frumos ai tu
Şi-n loc de răspuns
Mi-a povestit despre pantofii ei de nuntă

Aş mângâia un câine vagabond
Câinii au o căldură anume
Câinii sunt oamenii buni care au plecat
Şi de care ni se face un dor îngrozitor

Să vezi totul dintr-o dată trebuie să asculţi
Ca să auzi tebuie să vezi de cum dau zorii zilei până la apus şi mult după aceea





Constanţa, marţi, 14 aprilie, 2020