ecouri din decembrie

vorba-și prelungi tăcerea, ca să afle ce gândesc, eu dădeam cu zarul sorții, să ating tot ce iubesc și-n atingerea subțire corzi pe trup de plop cântară, din ecoul tău cu țărmul, câinii-gemeni mă lătrară 4. în respiraţia dimineţii se-aude, ca prin vis, scârţâitul unei porţi, a unui lanţ de ancoră undeva-n Peninsula cu viaţă pestriţă am întâlnit o lume pe care-am cunoscut-o la vremea când echipajele se pregăteau de cadeţie şi străzile erau pline de pictură şi poezie într-o cafenea a scriitorilor, visătorilor, pictorilor şi-a trişorilor unde caloriferele şi geamurile erau îngheţate pereţii se umpluseră de mucegai şi igrasie aşa că i-am acoperit cu picturi pe hârtie cu texte şi pretexte de evenimente susţinând ştafeta de încredere începută pe scara de la mijlocul plajei din cel mai înalt castel de nisip continuată pe scara fără nume teatrul principal fiind Cafeneaua caloriferele erau întotdeauna reci peste iarnă, vitrina şi ferestrele se acopereau de-un strat gros de gheaţă spre disperarea lui Nae Motoc a lui Dan Perşa şi-a lui Ovidiu Dunăreanu oamenii de bază ai Revistei Tomis care la vremea aceea era inima culturală a Tomisului cu Nae, cu Emin, cu Eliade şi cu Aleku creştea cvartetul viu dintr-un joc fecund la care participa lumea care intra-n cafenea ecoul unei nopti de vară în lanul de secară vine însoţit cum vă spuneam uneori fără veste colorat de îngeri şi colindători îmi sorbisem și cafeaua, șoaptele-și vorbeau în ceașcă și din zațul întâmplării Infinitu-și făcu mască Da. Oamenii sunt grăbiţi. Vremurile nu mai au răbdare. Constanţa, joi, 13 decembrie, 2018 (ecou din 13 decembrie 2010 când a venit Dorra la noi)