intrase toamna-n mine prin oglindă

Eu știu că scrisul tău își are undele-n real, că-n pretutindeni și în nicăieri își sap-un mal, surpat, la rândul său, de-un val; dar nu regăsesc decât în puține versuri acea voce a ta. Adică, la tine, până și poveștile erau în unde muzicale, chiar de curgeau sprințar sau mai agale.
Începi cu un vers splendid ("piatra scrisă-și ridică pleoapa"), dar strofa ce îi urmează vine cam brusc. Presupun că lipsește ceva acolo, poate vreun tremolo în voce, poate vreo inserție de "dincolo", astfel încât povestea să aibă un preambul și nu să se intre direct în subiect. Nu spun nimic de impresia de fragmentare, care, presupun, este voită.
Rămân de aici cu "scheletul", care poate îmbrăca (și) o altă haină de cuvinte:

"piatra scrisă-și ridică pleoapa

erau, de acum,
apele liniștite
clopotnița se umpluse
de îngeri
intrase toamna-n mine prin oglindă

se întâmplă să fie
un fel de spaimă și bucurie
frământate-ntr-un altfel de lut
din care ne naștem
precum s-a născut Adam
și din coasta lui
se naște
Eva

ușa-i în galben
ferestrele-s cu albastru
pragul acesta-i din copacul tăcerii
pe care crește iedera
în rada alexandrină
din rondul de noapte
cartul doi"

ca să-mi recunoști vocea
trebuie sa fi trecut pe acolo
vocea-i în funcție de rezonața spațiului

"pragul acesta-i din copacul tăcerii
pe care crește iedera"

cu alte cuvinte-i un prag
cu momente-n desfășurare
sunt primele patru note ale cantecului
adică-i vorba de "rădăcini și pietre"

din liniștea apelor
care-i altceva