Mediu
Din punctul meu de vedere, o carte este bună dacă, deschizând-o la întâmplare, pe paginile stânga-dreapta găsești o poveste care te atrage sau o mărturisire. “Teatru... și nu numai” este un Triptic: partea I, două drame, “La capătul lumii, unde sfârșesc durerile” și “Noaptea umbrelor”, partea a II-a “Cronici dramatice, foiletoane” și partea a III-a, “Teatru și nu numai sauMemorii de privitor ca la teatru (evocări, reflecții, portrete, note de călătorie). Prima deschidere, la pagina 164 (a doua, la 144, pătratul lui 12, pătrat perfect, deschidere perfectă, zic eu, revenind la prima).
“Cuvintele bune, cuvintele blânde sunt rupte din Rai. Cad la mare cinste, ar spune cronicarul. Mângâiate-n moliciunea miezului de șoaptă, cu zbaterea lor domolită, cu împăcarea lor cea fără de prihană, devin ființe vii, oițele câmpului într-o limbă ca a noastră – mlădițe ca un spic de grâu. Mă paște gândul. Nu se cade. Lasă-l în legea lui. Slugă la dârlugă. Cu noaptea-n cap. Teleleu- Tănase, de doru’ lelii și unde-a înțărcat mutu iapa... Păcală, Tândală și vărul lor de împrumut Ivan Turbincă, pe drumeagul de țară-n toi de vară, când cucu cântă prin zăvoaie, când dădeau ei nas în nas, nu puteau vorbi decât așa, în dodii, să-și măsoare usturimea limbii”
Să vezi tu cum se leagă toate între ele. Þine minte ce-ți spun. Viața-i făcută, nu din calcule exacte, ci din aproximări. Dacă n-ai bucuria de-a lăsa jocul întâmplării să-și obțină locul cuvenit, n- ai cum să te bucuri de darul venit. Ce altceva decât un dar este vocația omului?! Vocația lui Valentin Sgarcea? Așa cum regele Midas fusese blestemat ca atingerile lui să devină aur, Valentin Sgarcea, Profesorul de literatură și teatru, din Constanța, (România), poartă-n spiritul său blestemul de-a transforma în Școală și Teatru tot ceea ce atinge.
Cu aceasta, despre autor am spus destul. Condeiul lui, de Om al Dobrogei, filigranat trece prin patru elemente, sinonime celor 4 elemente ale lui Empedocles. Vorba Sfântulului Augustin: „Numai dacă focul arde în tine, poți să-l aprinzi și-n celălalt”. Și-n Profesorul Valentin Sgarcea arde focul Adevărului, vocea acestui foc făcând acord în octavă cu vocea vântului despre care se spune că ar fi cea mai veche voce a Universului. Și-ar mai fi Vocea Pământului, a Îngerului și-a Ispitei. Toate acestea apar în cartea lui Valentin Sgarcea sub formă de două drame, cu care începe cartea (amănunte tehnice despre carte, editură, numărul de pagini, capitolele cărții, și celelalte curiozități, cu o căutare pe google, dai de ele).
Iată o mostră din “Noaptea umbrelor”:
“GEORGE: Sunteți năluci fără obraz. Doar ochii vă sclipesc, a pofte nebunești.
VICTOR: Dacă ai pătrunde dincolo de aparențe... De fapt, ești de-al nostru,orice-ai zice. În tine curge sângele locului. Oriunde-ai fugi, oriunde te-ai ascunde,orice-ai face, tot de-al nostru ești...
GEORGE: Ha-ha!... Așa amestecați borcanele și-i aburiți pe toți și-i mânjiți cu balele voastre! Toți purtăm aceeași vină, nu?... Iar dintre toți, doar naivii plătesc pagubele. Aceiași, de fiecare dată. Și uite-așa, de la capăt: încă și încă! A venit clipa socotelilor, frate!... Chiar nu poți înțelege asta? Moștenirea...
VICTOR (tresare): Ce moștenire?...
GEORGE: Casa părintească... terenul... agoniseala bătrânilor. După ce m-ai trădat atunci ca ultimul netrebnic, m-ai adus de mână, ca pe-un orb, să-mi arăți două cruci într-un cimitir și un castel părăsit, din care încerci să mă faci să cred că țâșnesc comorile ca din arteziană. Mă tragi într-un loc pe care-l numești „rădăcini“, doar ca să mă-mbăt... cu aerul?!...
VICTOR: Praful s-a ales de toate... Vrei praful de pe tobă?
GEORGE: Vreau ce mi se cuvine. Orice lege îți dă dreptul acesta: din două linguri, una e a mea. Chiar dacă e din lemn.
VICTOR: Ai venit prea târziu. Lingura e găurită... De ce-a trebuit să te-ntorci? Ca să-mi tulburi liniștea? Nu te-a chemat nimeni!
GEORGE: Nu era liniște... era coșmar... Recunoaște că mutra mea îți apărea în nopțile de nesomn... că ai ajuns să mă urăști numai pentru rânjetul care-mi prevestea întoarcerea. ”
Partea a III-a a cărții, fără nici o exagerare, potențial este un roman ca Stupul lui Camilo Jose Cela, cu multe personaje, fiecare cu povestea lui. Un fir al Ariadnei leagă părțile tripticului între ele, cu note autobiografice, cu oameni de artă și cultură și, nu de puține ori, un oftat pentru că,… Personajele care apar, de la Nicu Covaci, Harry Tavitian, Corneliu Stroe, Vasile Cojocaru, până la toți ceilalți, trec uneori prin situații care-mi aduc aminte de Moromete, când este vorba de copilărie și de tatăl său...
N-am vrut decât, cu o zi înainte de Sfântul Ilie, să trag un fulger de-a curmezișul seninului, anunțând o carte scrisă din minte și inimă de-un Profesor care arde pentru menirea lui, de-a dărui cultură și de-a face educație. Vorba lui Þuțea: “Mi-ar fi plăcut să fiu profesor. Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul seamănă cu un tâmplar, care ia un lemn murdar din noroi, îl spală și face mobilă de lux”. Sigur că frumos este ca nostalgia și fericirea să meargă mână-n mână. Lui Tolstoi așa i se pare: “cel mai fericit om este acela care face fericiți un număr cât mai mare de oameni”…
Constanța, Joi, 19 iulie, 2018
(Un fulger de-a curmezișul seninului)
025069
0
Felicitări autorului și recenzentului! Aleg din zisele de aici asta:
„Cuvintele bune, cuvintele blânde sunt rupte din Rai. Cad la mare cinste, ar spune cronicarul. Mângâiate-n moliciunea miezului de șoaptă, cu zbaterea lor domolită, cu împăcarea lor cea fără de prihană, devin ființe vii, oițele câmpului într-o limbă ca a noastră – mlădițe ca un spic de grâu. Mă paște gândul. Nu se cade. Lasă-l în legea lui. Slugă la dârlugă. Cu noaptea-n cap. Teleleu- Tănase, de doru’ lelii și unde-a înțărcat mutu iapa... Păcală, Tândală și vărul lor de împrumut Ivan Turbincă, pe drumeagul de țară-n toi de vară, când cucu cântă prin zăvoaie, când dădeau ei nas în nas, nu puteau vorbi decât așa, în dodii, să-și măsoare usturimea limbii.”