Poezie
ULTIMUL DRUM
2 min lectură·
Mediu
Timpul ce-i dus privirea-mi apasă
Ș-abia mai zăresc eu acum,
Cum zorii se duc și noaptea se lasă,
Iar glasu-mi amar se îndeasă
Cu lacrimi din plânsul nebun.
Și rece îmi umblă sângele-n vine
Prin trupul din piatră parcă cladit,
Ce-l ține a inimii încă zvâcnire,
Căci luptă ea azi,precum luptă mâine,
Se luptă cu tine,destin ne-mplinit.
O frunză cazândă s-așterne pe umbra
Ce unic tovarăș mi-a mai rămas,
Dar și ea ma lasă atunci când chiar luna
Prin negura nopții nu-și arată cununa,
Iar tăcerea devine singurul glas.
Tristețe amară,pustiu și necaz,
E tot ce în jur vederea-mi distinge
Și zi după zi și ceas după ceas
Vine și clipa să-mi iau bun-rămas
Căci lumina ochilor mei se va stinge.
Cu mine să iau aș vrea ca să pot
Singurătatea din lume,tristețea și jalea;
Pe tine vameș al morții te rog,
Pe ele cu mine du-le de tot,
Curată și pură rămâie omenirea.
La ceruri eu strig acum,deseori,
Dar nimeni n-aude se pare,
În minte-mi răsună doar tristele viori
Ce mie îmi cântă acum,deseori,
De jale o tristă cântare.
Cântați mandoline,cântați triste viori,
De jale cântare-mi cântați,
Să plângă și cerul cu negrii lui nori,
Să plângeți și voi,care coroană de flori
Pe crucea-mi pustie așezați.
Și ăsta vă fie ultimul bocet amar,
Căci fericirea va umple suflete acum
Când singurătatea,tristețea și jalea măcar,
Cu mine-au trecut de-al vieții hotar,
Cu mine le-am luat pe ultimul drum.
013839
0