Poezii

De ce tu nu mă chemi Și glasul ți-e tăcut Și trec atâtea vremi Fără să-l ascult? De ce când vin mereu La tine doar cu gândul, Se udă ochiul meu , Se udă și pământul? De ce in urma ta

Tăcerea e albă, Totul e alb... Și-n geamuri perdele-s deschise; Durerea-i o salbă La gâtul cel alb, Și-un răget de fiară Răsună......se stinse.

De mă fură veșnic somn, Al eternității domn, Nu vreau ca să bateți clopot, Nu vreau nici de jale hohot, Vreau sa mă lăsați...să dorm.

Timpul ce-i dus privirea-mi apasă Ș-abia mai zăresc eu acum, Cum zorii se duc și noaptea se lasă, Iar glasu-mi amar se îndeasă Cu lacrimi din plânsul nebun. Și rece îmi umblă sângele-n

Pe ape si mari si pe oceane pasesc Precum pe pamant, La ceruri in zbor ma inalt si gasesc Al libertatii vesmant. E o haina din vise ce nimeni n-o vede, Doar eu o imbrac, Si eul din mine