Ioan Iulius Muraru

este ceva să-ți placă pieptul de curcan ciorba de burtă mămăliga este ceva să-ți placă răsuflarea nopții vacanțele zilele oarecare și mai ales sărbătorile de iarnă este ceva să-ți

Mult prea tristeți cu năzuințe încă zugrăvite alb în pomul de crăciun numai pentru că s-a stricat calendarul coșmarul cu sfidarea de un gri impertinent a ploii curgând lălâu prin

tipu ăsta îl vinde pă tac-su care cândva a vândut-o pă mă-sa și pă mumă-sa a moștenit o mătușă care se oua lovele dă atotștiutoare ce era- dă unde viloanțele dă unde mersanele dă unde

țărușul acesta care trece prin chiar buricul cubului de aer este până la urmă spațiul meu vital care se vrea pesemne a fi un fel de axă ar trebui să se vadă de departe din cel puțin patru

hălăduiesc tot felul de lighioane prin niște păduri care mai există cel mult în lemnul patului în care călătoresc uneori noaptea se aud pietrele temeliei susurând nostalgii

de speriat ce s-au mai făcut fructele anu\' ăsta ca-ntr-un dezmăț gratuit ori ca-ntr-o urmare a unui crez fatal când nu mai are cine să se închine cui putându-se părea că ritul s-a dat cu

părea că s-ar desena de unul singur pe fundalul unei mari incertitudini străduindu-se să-și dea forma aceea aproape de necuprins și necruțătoare propulsată de energii nefirești prin apele

sunt propriul meu idol chiar dacă mă contemplu mereu dinafară și trăim în intimitate într-o relativă intimitate doar câtă vreme mi se pare că locuim instantaneu același spațiu pentru că mai

iată cum se resimte sub talpă știuta pulbere a uliței un fel de aur fin stins cu lumină doar până la plăcut-fierbinte care induce pas de pas în legătura asta cu pământul impresia că te invită

treceau pe deasupra chiar peste popoare prea prinși cu ale lor ca să mă vadă să înțeleagă cât de mult mă doare această nepăsare ca de mascaradă această în ce mă privește eroare când au