Poezie
De ce atâta toamnă?
1 min lectură·
Mediu
- De ce atâta toamnă-ntre noi, inconștient,
Se-așterne peste vara uimirilor din gând?
Departe-i anotimpul când conjugam prezent
Întoarcerea acasă... Și-acum, te-aștept sperând
Că vei cunoaște drumul, iubite visător,
Eu voi veni-n răscrucea acestor vânturi reci
Și-ți voi aduce-aminte că mi-e atât de dor
Să-nvingem depărtarea, nicicând să nu mai pleci.
Când visul se destramă, să-mi pară ireal
Că-mi poți cuprinde-obrajii-n-al palmelor căuș,
În haosul tomnatic ești punctul cardinal
Ce ordonează lumea în ochii mei de tuș.
- E toamnă iar, iubito, și simt pe buze mustul
Din boabele de struguri copți în iubirea noastră,
Mă fascinează Sudul și mă gândesc la bustul
Ce l-am cuprins în brațe într-o poiană-albastră,
Când înfloreau magnolii pe margine de ape
Și ne-alintau din ceruri privighetori cu cântul.
Să nu mai lași tristețea să-ți fugă pe sub pleoape
Că voi porni spre tine mai iute decât vântul.
Te voi cuprinde-n brațe în toamna asta plină
De versuri și de lacrimi, de vise colorate.
Și dacă iarna rece va fi din nou haină
Melancolii să-nghețe, să fie spulberate.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
001194
0