Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Rodul iubirii

1 min lectură·
Mediu
- S-au copt, iubite, buzele și-s pline
De mustul dulce-al dragostei târzii,
În noaptea asta iar mi-e dor de tine...
Nu vrei să guști din rodu-acestei vii?
O să te-mbete-aroma dulce-amară
A gurii mele moi, de catifea
Și-o să-ți dorești în fiecare seară
Să îți sărute tâmplele o stea.
S-au copt, iubite, sânii mici, rotunzi,
Abia-i ascund sub părul meu sălbatic,
În noaptea asta taci, să nu-mi răspunzi
De ce dansăm prin vise pe jăratic.
- Iubita mea, un fagure de miere
Ți-s buzele și mă îmbăt cu ele
În toamna asta caldă, în tăcere
Le savurez, sunt numai ale mele
Că ți-am udat petala-n primăvară,
Am așteptat să dai în pârg, iar rodul
Nerăbdător îl tot culeg din vară
Și îmi doresc să nu mai scadă soldul
De te-aș iubi de-acum o iarnă-ntreagă.
Apetisant ai sânul, ca o pară,
Doar mâna mea mereu să o culeagă,
Să mă îmbete-aroma dulce-amară.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
001.601
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
156
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan Grigoraș. “Rodul iubirii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14130729/rodul-iubirii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.