Poezie
Noaptea orionidelor
1 min lectură·
Mediu
- Se tulbură liniștea nopților... Cerul
Mai spune povești despre stele ce cad
Mi-e gândul departe, mă-nvăluie gerul
Și plânge-un arhanghel cu lacrimi de jad,
Dar tu stai pe pragul luminii și gândul,
Subțire ca ața ce trece prin ac,
Se leagă de-un vis diafan înnodându-l
De sufletul meu. Manuscrisele tac.
Vorbește-mi de noi și de nopțile-acestea
Prelungi ca ecoul ce-ajunge târziu
La îngerul care ne scrie povestea
Cu pana de foc a argintului viu.
- În orele tulburi, când plânge misterul,
Cu flăcări albastre, zâmbind Orion
Ne-arată că poate sfida temnicerul
Și joacă pe boltă cu stele șotron.
Deschisă-i fereastra spre Calea Lactee,
Curaju-mi lipsește, dar jur că-ndrăznesc
Să-ți spulber tavanul odăii, trofee
Vreau ochii căprui, ard ca focul ceresc
Al nopții în care te-așezi lângă mine,
Felina mea neagră, torcând fantezii,
Când timpul și spațiu sunt două doctrine
Ce nici nu contează la ceasuri târzii.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
001.191
0