Ascultă pământul

„Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte și florile vieții tale înfloresc singure. Nu un ciocan a făcut pietrele atât de perfecte, ci apa cu dulceața sa, cu dansul și sunetul său.” Rabindranath Tagore

- Ascultă, iubite, pământul cum plânge

De-atâtea ospețe, de-atâta desfrâu,

Izvorul mustește sub piatră doar sânge

Când simte pădurea legată în frâu.

Și pleacă-ți urechea pe pieptul fierbinte

S-auzi cordul Terrei bătând obosit,

Mai spune-mi că-i vreme de dor, de cuvinte,

Mai minte-mă dulce că n-am otrăvit

Miracolul vieții. Adoptă-mă-n visul

Ce-ncepe sfârșind tot cu tine, mereu,

Ascultă pământul, coboară-n abisul

Ce azi se confundă cu sufletul meu.

- Îmi reazem, iubito, urechea de stâncă

În suflet să-ți simt toți vulcanii arzând,

Sub scoarța terestră plăpândă, adâncă,

Acolo-i durerea. Mi-aleargă prin gând

Sălbaticii cai ce strivesc sub copite

Nisipul de aur cu lotuși tivit,

Mai știi vreo romanță ce poate s-alinte

Pământul acesta fragil otrăvit?

E noaptea senină, primește-mă-n raiul

Iubirii divine, să fim numai noi,

Uita-vom și lumea aceasta, și graiul,

Doi orbi visători fără drum înapoi.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș