Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Am modelat de dorul tău pământul

1 min lectură·
Mediu
- Am modelat de dorul tău pământul,
Am traversat păduri și fluvii noi,
Cu delte de-ndoieli și estuare
De-ncredere, dar cursul înapoi
Înspre amonte-al timpului ce trece
N-am reușit vreodată să-l învăț,
Mi-e imposibil să închid sub pleoape
Minutu-acesta unic de răsfăț
Când ne-ntâlnim la marginile Terrei
Lângă oceanul versului nescris
Și-ngenuncheați sub zodia speranței
Cerșim măcar o zi în paradis.
- De dorul tău mă-nchid în poezie,
Cu fiecare vers te inventez,
Când ești aproape, trupul de vioară
Suav ți-l port prin valsul vienez
Și-alunecând spre paradisul dulce
Culeg din fructe gândul interzis,
Remodelez geografia lumii
Cât să-mpărțim la doi același vis.
Mizez și eu pe zodia speranței
C-o să prefacă lacrima-n cuvânt,
Că polii într-o zi se vor întoarce
Revendicând o palmă de pământ.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
001.335
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
131
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan Grigoraș. “Am modelat de dorul tău pământul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14125644/am-modelat-de-dorul-tau-pamantul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.