Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Aceeași poezie

1 min lectură·
Mediu
- Adun în palme stropi de lacrimi reci
Și caut versuri scrise cu cerneala
Din ploi albastre, ninse, când culbelci
Îți mângâiau cu tălpile petala,
Azi mai oftez de dor, sperând că-n zori,
De voi lăsa ferestrele deschise,
Vei alunga tăcutele ninsori
Și vei aprinde câmpuri de narcise,
Cu roua de pe buzele fierbinți
Vei presăra în patul de hârtie
Metafoare-mpletite cu dorinți
Și vom rămâne-aceeași poezie.
- E-un anotimp anarhic și bizar
Când norii-și definesc coregrafia,
Plouă cu lacrimi, dulce și amar,
În mine-abia respiră poezia
Ce mă-ncălzea în nopțile târzii
Când îmi treceai prin gând purtând în mână
Buchete mari cu albe fantezii...
Și-acum te-aștept, dar visul se amână
Pentru atunci când soarele pe cer
Va străluci la marginile clipei,
Voi îmbrăca cuvântul în mister
Să te-ntâlnesc sub zodia risipei.
Ioan Grigoraș & Liliana Trif
001.148
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
137
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan Grigoraș. “Aceeași poezie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14125050/aceeasi-poezie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.