Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Expertiză

1 min lectură·
Mediu
- Ne-am petrecut o clipă pe-aleile-nserării
Cu pași mărunți, iubite, când cinici, când distanți,
Am rătăcit degrabă penumbrele răbdării
Și-am învățat cu timpul că suntem ignoranți.
Amestecând în joacă emoții și arsenic,
I-am invitat pe alții să guste din pahar,
Înșelător păcatul din fructul cel edenic
Amețitor de dulce și dureros de-amar.
Azi ne privim cu teamă, nostalgici câteodată,
Ne suplinesc absența o Evă și-un călău,
La marginile lumii mai stă crucificată
Iubirea mea ce poartă și-acum numele tău.
- Ieri ne-am propus, iubito, să explorăm plăcerea
Cu pași mărunți sau repezi, cu litere de foc,
Când tumultoși ca lava, când îmbinând tăcerea
Cu alfabetul vieții lipsit de echivoc.
Am rătăcit prin Eden și-am străbătut Infernul,
Iubirea am gustat-o și-n piept am găzduit
O pasiune vie ce-mi penetrează sternul
Mai tandră ca romanța. Pe-o lamă de cuțit
Alunecăm prin vreme, tu mă petreci pe-aleea
Destinului ce pașii mi-i poartă amprentați
Într-o poveste-n care ești doar a mea, femeia
Care-mi descuie gândul cu ochii migdalați.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
001.323
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
169
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan Grigoraș. “Expertiză.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14124836/expertiza

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.