Poezie

Datornici

1 min lectură·11 noiembrie 2017

Mediu

- Atât de arogantă, atât de egoistă,

Mi-e inutilă vara cu versul ei cu tot,

E bine că mi-e toamnă și-o poezie tristă

Păstrez în fulgarinul cu vise teracot.

Mi-e rău că prea departe de tine curge ora

Și ploaia cade-alene peste oblonul tras,

Mă îmbunează ziua ce-și cerne aurora

Pe fiecare filă, sub fiecare pas.

Introvertită viața și eu introvertită,

Un melc în cochilie, dar dac-ar fi să vii

Aș strânge-n pumni lumina și vremea irosită

Că ne-au rămas din vară atâtea datorii.

- Canicula nebună și nopțile prea scurte

Mi-au cenzurat poemul, l-au dezbrăcat de tot,

Dar toamna asta lungă când ploaia-mi face curte

Prin versuri de iubire m-aș arunca să-not.

Înmoi ades penelul în stropul de speranță

Că vei veni spre seară pe murgu-‘naripat

Și pân’ la primăvară vom da câte-o restanță,

Capitolu-‘mpreună l-am caligrafiat.

Aș repeta enunțul când te dezbrac de ie

Și renunțând la vară ca la un fruct stricat

Ne-am răsfăța o iarnă ascunși în cochilie,

Doi melci fără veșminte... Pe ușă: ocupat!

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

001.377

Ioan Grigoraș. “Datornici.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14116209/datornici

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.