Poezie

Ape austere

1 min lectură·23 octombrie 2017

Mediu

- Pe strada mea e-o liniște obscură,

Nu-s trecători, din trenuri nu coboară

Turiști grăbiți, numai birjarii-njură

Că n-au clienți până la primăvară.

Eu stau la geam, cocorii vreau să-i număr,

Trec în perechi și nu se uită-n urmă,

Doar unul alb privește peste umăr

Cum norii negri se adună-n turmă.

E toamna parc-o văduvă ce plânge

Visând mereu la luna ei de miere,

Eu te aștept, simt că-mi pulsezi în sânge,

Singur înot prin ape austere.

- Îmbracă ora doliu și-ncăperea

E-atât de strâmtă, pe tavan lumina

Dansează vals, iar peste noi tăcerea

Întoarce fila toamnelor. E vina

O inocență grea, dar asumată

De-atunci, din prima zi a primăverii,

Când sud și nord ne-am fost, ca altădată,

Doi umeri arși sub caznele poverii.

Din foc se-nalț-arome delicate,

Poveștile se scriu cu dor de tine,

Când vântul urlă-a moarte prin cetate,

Iar noaptea-și lasă trena pe coline.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

001.206

Ioan Grigoraș. “Ape austere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14115229/ape-austere

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.