Poezie

Sunt marea ta învolburată

1 min lectură·18 iunie 2017

Mediu

- Te-ai întrebat vreodată unde-i marea

Ce-și lasă valul să-ți atingă fruntea?

Nisipul ud ce-a descifrat ninsoarea

Îți poate spune care este puntea

Pe care-n zori o spală pescărușii

Cu aripile înmuiate-n ceară,

Când la tribord privesc spre soare mușii

Și văd cum se transformă ziua-n fiară,

În flacără ce îmblânzește valul.

Durerea apei tulburi e firească,

Când caută-n abisuri reci pluralul,

Iar marea vrea să se mărturisească.

- Nu mi-a lipsit nicicând albastrul mării

Cât ochii tăi m-au învelit în vrajă,

Sunt un răspuns la marginea-ntrebării

Și pașii scriu povești pe-aceeași plajă

A unui început de poezie,

Cea mai frumoasă dintre cele scrise,

Promisiuni în nopți de agonie,

Alunecări pe curbe interzise

Când îmi inunzi nebun de pasiune

Cu valuri de plăcere delta verde,

Iar marea lângă țărm, o rugăciune

Șoptește și-n povestea mea se pierde.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

001.331

Ioan Grigoraș. “Sunt marea ta învolburată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14108988/sunt-marea-ta-involburata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.