Poezie
Porunca iubirii
1 min lectură·
Mediu
- Nu-mi mărgini cărările cu flori
De nu-ți sunt de-ajuns aceste ore
Când printre gene vraja mi-o strecori
Și clipele devin multicolore.
Nu-mi pune la picioare clopoței
Să-mi poți urma îndeaproape visul
De n-ai văzut dorința-n ochii mei...
Încă miroase-a veșnicie scrisul,
Poemul ce ne-ncape de atunci
Când nu eram destinul tău, iubite,
Ci încălcăm o mie de porunci
Ca două fiare aspre, ne-mblânzite.
- Pe-aleea noastră înfloresc castani,
Iar timpul curge-ncet printre petale,
Îmi amintesc, iubito, primii ani,
Cât am visat că vei găsi o cale
Să poți ajunge până în fiord,
Acolo unde-adie pentru tine
Un vânt primăvăratic dinspre nord,
Să mă ascund în trupul tău de mine.
Doar unei legi să-i fim mereu fideli,
Iubirea fie unica poruncă,
De îngerii ne-or șterge din greșeli
O să te port pe brațe ca pe-o pruncă.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
001.419
0