Poezie
Atât de simplu și alambicat
1 min lectură·
Mediu
- Mă uit pe stradă și e tot pustiu,
Ninge-ntr-o doară, alb și cenușiu,
Aș vrea să mor, să stau, nici nu mai știu,
De ești aproape sau e prea târziu
Să punem ghetele la primul cat
Și praful să-l ascundem după pat.
E-atât de simplu și alambicat.
Să fac rocada ca să ies din mat?
Mă uit la tine și mi-e dor de noi,
Azi parcă timpul curge înapoi
Spre vremurile-n care amândoi
Dansam și pe zăpadă și-n noroi.
- Se-așterne praf de stele peste gând
Și burgu-mi pare-un animal flămând,
Acolo, lângă zid, din când în când,
Mă-ntorc atât, cât să te văd plecând.
Dac-aș putea trăi din ce-am avut
Aș strânge-n palmă ultimul minut
Și lacrimile-acelea ce-au căzut
Sub cerul tău și-al altui început.
Dar nu-mi ajunge timpu-’nghesuit
Între noi doi și minus infinit,
Azi te parcurg cu pasul obosit,
Mi-e dor și nu-nțeleg, unde-am greșit?
Ioan Grigoraș & Liliana Trif
001347
0