Poezie
carpe diem
2 min lectură·
Mediu
zilele sunt la fel
albe
negre
cu monoclu gri
ceasul mormăie monoton
aceleași cuvinte la nesfârșit
tic-tac
m-am săturat
să tac
de ploaie
de caniculă
de mersul pe jos
duminicile în frac de pinguin
sunt toate la fel
vreau să mă ridic pe degete
ca o balerină
să-ncerc să-ți ating puful
fără să te transform în păpădie
cât de mult te visez
știu
de obicei îngerii nu zboară atât de jos
să-i pot atinge cu buzele gândului meu
dar te vreau
astăzi
poate ar trebui să mor
să renasc în tine
mai viu decât am trăit vreodată
poate doar aș săruta moartea fără s-o îmbrățișez
cred că se poate
deși în natură
specimenele cele mai frumoase sunt și cele mai letale
îmbrățișează-mă
să nu ratez eternitatea
***
diagnostice fără substrat
își trec tăvălugul neliniștii
peste prezentul căruia nu știu dacă-i aparțin
erori pe care nimeni nu mi le tălmăcește
se aliniază planete stranii prevestind inevitabilul
dar eu am învățat să râd
îngerul meu
râsul sfidează hotarul existenței
al cărui început și sfârșit ești
ziua de mâine nu mi-o închipui
clipa aceasta e tot ce am
multicoloră ca viața însăși
mă voi întoarce în țara de unde vin
într-o zi a făgăduinței
dar niciodată fără tine
acum nu mă întrerupe
negociez tratatul nostru de veșnicie
și stabilesc destinații
ioan grigoraș & liliana trif
001.226
0