Poezie
acoladă
1 min lectură·
Mediu
nu știu de unde să-ncep alfabetul
l-aș număra din doi în doi sau pe sărite
câte-o acoladă pentru fiecare silabă
s-o văd topindu-se-n cerul gurii
când iți pronunț numele
și nu pot să mă opresc
îmi place să-l recit ca pe-un monolog shakespearian
uneori îmi doresc să mor cu el pe buze
alteori doar s-adorm cu umbra lui în brațe
dacă o să-mi muște lobul urechii
mă voi trezi în altă epocă
și vom dansa desculți pe lacul lebedelor
până ne vor crește aripi de înger
*****
sub rubinul buzelor zvâcnește pulsul
crescând exponențial cu fiecare bătaie de inimă
gura mea aerodrom privat pentru săruturile tale
nu știu ce alfabet ar putea cuprinde necuprinsul
ce-mi sparge pieptul la fiecare respirație
nu-mi pot ordona sentimentele
înăuntrul meu domnește implacabil dorul de tine
când înserarea trece prin suflet ca un marș funebru
nu-mi promite nimic
viața și moartea sunt călătorii spre inima ta
și n-am nevoie de busolă să navighez
voi fi acolo până când acolada timpului se va închide
fără promisiuni
ioan grigoraș & liliana trif
00931
0