Poezie
îmblânzitorul de cai
2 min lectură·
Mediu
e doar o teorie falsă aceasta
cum că imposibilul ar exista
o descătușare din nimicuri
cărora le-am permis să se întâmple
dar
sub pielea mea aleargă caii liberi
negri
întotdeauna negri
care n-au purtat șei vreodată
în sălbăticie nimeni nu e supus
și banii șeicilor nu au nicio valoare
nisipurile ard sub sânii care-și unduiesc dunele
copitele bat ritmul nebunesc
dintr-un passo doble
pe care mi-l îngădui
abia după ce lumina
se refugiază de partea cealaltă a inimii
îndrăznește să te apropii
cu o bucată de jar în palme
să-mi așezi mâna pe coapsele încordate
dar nu mă chema
până nu-mi vei găsi un nume demn
și o prerie a libertăților neimpuse de alții
******************
în fiecare deșert se-nalță și dispar oaze
cu palmieri în haine de gală
și ape fără torenți
în care fata morgana își piaptănă părul
ca-ntr-o oglindă sfărâmată
după fiecare dună se-ascund cai
unii mai liberi decât alții
unii mai negri decât amurgul
sau mai albi decât vântul
spălat de păcate și prejudecăți
sub coama soarelui
simt trupul tău arzând ca o chemare
spre rătăcire
ca un zbor spre sânii absolutului
fragezi și plini de pasiune
rătăciți prin deșertul fără mărgini
lacom îmi las caii să zburde
să simt pe fiecare deget
chemarea fierbinte a coapselor
arcuite în jurul lagunei parfumate
și las liniștea să mă-nvăluie
când mă scufund cu tine în libertate
liliana trif & ioan grigoraș
001174
0