Poezie
nu știu...
1 min lectură·
Mediu
era târziu
și alergam pe plajă,
doi rătăciți pe un atol pustiu,
aveam pe buze stropi dintr-o speranță –
eu te iubeam,
dar tu spuneai: nu știu...
eram copii,
cu mintea prinsă-n palmă,
castele construiam, nisipul argintiu,
într-o lagună cu surâs albastru –
eu te doream,
dar tu spuneai: nu știu...
eram acolo,
dar mă vedeai departe,
umbra dintr-un amurg în pardesiu
și mă trezeam în miez de noapte
să gust din buza ta
când îmi spunea: nu știu...
acum citești în urma mea pe stâncă
și-n vântul care mușcă vers de râu,
o altă mână mă ridică -
vrei să rămân,
dar astăzi spun: nu știu...
001317
0