Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

lasă un gând să deseneze zmeie

2 min lectură·
Mediu
dacă-ți deschizi petala
să simți culoarea bradului nins în nări
lasă un gând să deseneze zmeie
pe ramurile verzi
poate în primăvară
se vor transforma în magnolii albe
ca zăpada primului nostru legământ
dacă-ți deschizi palma stângă
în care ai ascuns săruturile
culese în dumbravă
lasă degetele lungi să mângâie claviatura
și sufletul meu o să vibreze
sub bradul de Crăciun
ca pianul lui Clayderman
însetat de iubire
dacă o să mă-nvelești
în petala unui gând
să petrec noaptea sfântă în acordul lui
clipele se vor transforma
în globuri multicolore
iar inima o să-mi explodeze
într-un foc de artificii
dorind să inunde cerul
***
sau poate s-ar întoarce cocorii
în mijlocul iernii
atât cât să ne amintim
că succesiunea anotimpurilor
e o abdicare a secundei
a legilor
și că independent de ele
iubirea înflorește ca prima dată
pentru a celebra existența
ultimei vieți
dacă am închis ermetic drumurile
e pentru că mi-a fost teamă
de colindătorii care mi-au adus vești de departe
când eu de fapt nu te aștept
decât pe tine
iar tu să taci ca și cum mi-ai povesti
despre lumile prin care ai călătorit
când zorile abia se revărsau peste geneză
dacă nu mă vei găsi
să nu te-ndoiești că te-am visat venind
de dincolo de orizontul invizibil
care desparte irealul de real
până târziu când s-a făcut
prea întuneric
prea stană de piatră
sufletul îngropat adânc
sub tâmplele ascunse în întunericul buclelor dense
unde niciodată nu s-a mai făcut ziuă
din noaptea aceea
dacă îți vei aminti
lasă un gând să deseneze zmeie
pe pragul nins al întrebărilor fără răspuns
ioan grigoraș & liliana trif
001.102
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
269
Citire
2 min
Versuri
57
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan Grigoraș. “lasă un gând să deseneze zmeie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14085591/lasa-un-gand-sa-deseneze-zmeie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.