Poezie

naufragiat pe Atlantida

1 min lectură·29 octombrie 2015

Mediu

mă strecor uneori

afară din mine

alerg descălțat

pe ogoarele semănate proaspăt

de piciorul tău mic

ca un dans de lebădă

și nu mai vreau să mă-ntorc acasă

în pielea mea e-atât de strâmt

n-am loc să te inspir larg

să-mi umplu plămânii

goi de dorul tău

să-mi țin respirația până îmi bați

cu tocul sandalei în pragul tâmplei

apoi să mă înalț plutind

spre insula noastră misterioasă

am încetat să mai citesc

Robinson Crusoe

m-am săturat de Vineri

și de toate zilele în care nu ești

goală pe plaja sufletului meu

vreau doar să mă scufund în abisul oceanului

căluții de mare să-ți deseneze conturul

enigma atâtor generații

să prind între degete nisipul de aur al sânilor mici

să-l las să-mi lunece printre degete

dintr-o mână în alta

fără să risipesc vreun fir

poate n-o să mă găsească

niciun Sherlock Holmes

n-o să mă descopere

niciun Cousteau

să rămân și eu o enigmă

mi-am dorit atât de mult

să naufragiez pe Atlantida

paradisul pierdut în infern

regăsit azi

pe talpa sărutului tău

001.188

Ioan Grigoraș. “naufragiat pe Atlantida.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14081741/naufragiat-pe-atlantida

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.