Poezie
focul etern
1 min lectură·
Mediu
am uitat fereastra inimii deschisă
iar pașii tăi au lunecat
ca-ntr-un vals danubian
până pe buza sufletului
unde te așteptam desculț
din clipa când
ne-am împărțit primăverile
două câte două
să ne-ajungă o eternitate
când mi-ai atins cu degetele lungi
clapele pianinei
din atriul stâng
am știut că suntem stropii
aceleiași ploi
care sărută la început de april
obrajii magnoliilor albe
de pe strada noastră
strop cu strop te-am adunat în mine
am bănuit că te transformi în curcubeu
și vei săruta talpa fiecărei dimineți
mai târziu
totul a devenit albastru
privesc în suflet și tac
dincolo de tăcere, de ploaie, de vers
suntem flăcări îmbrățișate
ale aceluiași foc
001210
0