Poezie
venus victrix
1 min lectură·
Mediu
luna îmi sărută obrajii
cu buzele colorate negru abanos
ca ramurile salciei pletoase
când alintă talpa vântului
și mă face să plâng cu lacrimi de cântec
pe luciul apei
în cercuri concentrice
orologiu mă leagănă
în talma neagră a nopții
din două în două valuri
și mă lasă din zbor
pe piscul unui adânc
cu azimutul în aval
de primul vals
adorm
cu ultima imagine a ta îmbrățișând retina
niciodată plină
niciodată goală
și mă gândesc la venus
la brațele care-au rămas înfășurate de irisul meu
de când i-am dăruit mărul de aur
ca un blestem al iubirii
să nu fim niciodată întregi
unul fără celălalt
001131
0