ioan ghiocel

Un za(m)bet mi-a trecut prin pagina ca pe fata, ioc. Amarat esti tu si daca nu rezisti, nu te baga. Pana una alta e personala mea si fac ce vreau cu ea inclusiv “polologhie pentru nada” sau messenger pentru prieteni si in nici un caz nu esti in locul meu pentru ca tu ai fi in stare sa-ti dai si steluta singur pentru textul asta. Asa ca “sterge-o” de-aici!

Acest text nu se ridica la nivelul de eseu, incadrarea lui in acesta sectiune nesolicitand exemplificari. Asa ca interventia ta peiorativa nu are substanta, din moment ce cuvantul mitici nu apare in text sub nici o forma a sa :D , iar Caragiale nu este un mit.

Eu cu cine votez? Hac. Cu mitul sau cu ne-mitul?

Faptul ca tu crezi ca ma refer la “Myth Buster” (ti-ar englishu\'!) nu este o problema, insa realitatea pentru tine nu cumva este ceea ce vezi la televizor? Ca descriere fidela a emisiunii, am dreptul sa protestez, pentru ca eu nu am nici macar 25% din ideile lor, dar am 75% idei diferite, care ar putea distruge sau adeveri mituri, iar acest text se refera la conceptiile MELE privind miturile. Daca realitatea mea gadila “talpile realitatii” tale, ori ai o parere foarte buna despre tine, ori una foarte proasta despre mine... BUSTED!

Textul postat mai sus se referă la generalitățile pe care le întâlnești zi de zi. Nu e nevoie de exemple, pentru că un mit va rămâne mit cât timp nu va exista cineva care să-i pună sub semnul întrebării veridicitatea. Nu e vorba de ceea ce înțeleg eu prin mit, ci de ceea ce se vede/aude/vehiculează ca fiind mit.

Mulțumesc pentru trecere.

Morala poveștii tale apare direct la început, deoarece i-ai denumit îngeri, despre care se spune că nu fac greșeli, pe cei doi călători la drum de seară.
Părerea mea este că aceste UȘI trebuie sparte prin forțele pe care le-am dobândit odată cu trecerea prin viață.

Te mai aștept.
Man

Ionuț,

Conștient de valoarea mea (“valoarea mea, valoarea mea” ;) ), cu toate că sunt contabil, spun că da, ar fi meritat acest text o steluță roșie (Doamne, la ce mă duce gândul :)) ).

Cele cinci uși rămase: \"\"Mai sunt cinci uși\", îți spui \"Dar unde sunt cheile?\"\" sunt mâna întinsă către Altul.

Palma există dintotdeauna în ochiul întunericului, doar gândul propagă lumina pentru a-i contura marginile și sufletul reflectat în verbul „a simți” vizualizează întregul, fără de care nici o ușa nu-și va găsi cheile potrivite.

Multe mulțumiri pentru steluța simbolică. Știu să o apreciez, mai ales că este venită din partea cuiva care îi mai citește și pe alții care postează pe aici.

Amintirea căminelor te lovește cu mirosul pestilențial de la capătul coridorului și mizeria coridoarelor. Le cunosc, dar ca diferență eu nu am avut parte de liniștea celor care mergeau să se ușureze pe pereții dușurilor:

„scriu pînă dimineața / mă opresc
doar să ascult semințele sub picioarele
buimace ale vecinilor cînd merg să se
pișe / scriu cu furie pînă începe
să miroasă a pix”

Eu am avut parte de urletele celor chefuiau de fericire sau de tristețe, sau în cadere de la etaj, oricum cădeau de beți ce erau, având, cel mult, motivații sub(in)conștiente.

Vă că ești marcat de versurile de la „Vama Veche” arhicunoscute de noi, căminiștii, care nu dorim să ne mai aducem aminte de sforțările de a nu vomita la prima oră și care acum folosim pixul în încăperi mult mai salubre, ceea ce-ți doresc și ție ;)

Când eram copil, cel mai mult m-a amuzat poezia „Acceleratul”, deh, m-oi fi născut eu la capăt de linie. De văzut am văzut cam ce ai oferit, anatomie forțată: testicole sparte, căutări disperate de ochi, umeri, piept, cam ce rămâne după ce trece un accelerat care a și fost prevăzut cu puțin TNT, în prealabil. Să nu fim sadici, poate că uzez aici de niște drame umane, poate că și tu, Erika, ai drama ta și acesta este motivul pentru care „forțezi”. Who know’s? Chiar tu ai (re)spus-o, citez:

„la parole a ete donnee a l\'a homme pour deguiser sa pensee”

P.S. Cum rămâne cu serviciul ăla? Acum putem să rezonăm? http://www.agonia.ro/index.php/prose/172266/index.html

Pentru că sunt bărbat mă întreb ce cauți tu, Femeie, în locul ală strâmt al meu:

„te voi iubi bărbate
în locul acela strâmt
unde nu lași pe nimeni să se cuibărească
de frica adâncirii-n tine”

Să stii că am oroare de “bălțile sudorilor” tale, mai ales dacă e “spălată sublim pe margini” pentru că tocmai mi s-a intoxicat falusul: “întotdeuna ca falus intoxicat…”.

În fața unor astfel de orori nu mai aștept să mi se sparga tesiculul și să vină asistenta șefă să mi-l bandajeze la paștele iepelor:

“și ti-aș bandaja iar testiculul spart
de la paștele iepelor flămânde.”

Și dacă tot spui că: “mi-aș lua serviciu în vacanța adevărului”, fă-mi și mie, ca unui Bărbat, un serviciu.

Cătăline

Dramele suportate de un om, parerea mea, intră în seria de întrebări “De ce mi se întâmplă mie? Iar?”. Masca rezultată are efect invers în această situație, deoarece persoana nou creată în interiorul alteia are obligația de a purta fața și mimica trupului. Iar ea, ca nouă persoană, e limitată în dezvoltare de condiționările impuse de trup. (“De ce sunt așa urât? :-) )

Ionuț

Înrebarea “Ce vor persoanele existente într-o singură persoană?” creează un șir de întrebări începute cu “De ce?” care întrerup “normalul” vieții:
De ce vor asta?
De ce sunt atâtea?
…
Părerea mea este că la sfârșitul vieții se va lăsa cu un chef monstru, unde toate persoanele vor ridica cupa și vor zice “Aștia am fost! Următorul!”. Iar ultimul rămas, la sfârșitul chefului în picioare, se va întreba: “Câți suntem aici?”căzând apoi în somnul transferului.