Ca să te pot ține de suflet
dreaptă mi-am făcut din stângă
și lumină din întuneric...
Mi-am zăvorât cuvintele grele
ca să poți cântări ușor
fiecare rostire.
N-am lăsat focul să ardă
Mi-e dor de tot,
de liniștea ta care-mi
curge prin vene,
de mirosul unei primăveri
stând culcat în iarba
abia născută...
de dorul fraged
și fosnetul de vânt nebunatic
venit din alte
Clipa miroase a busuioc
cules târziu, în păcat.
și vocea riduri mi-a lăsat.
Aseară, la nașterea dorului,
Ai plecat, te legănai,
Ca frunza risipind final.
Mi-au luat resemnarea ca un omagiu
La ce te gândeşti?
Mă întreabă Facebook zilnic, ba chiar în fiecare clipă.
Îmi vine să-i spun printre taste: Du-te-n Meta!
Dar ştiu că boţii stau cu pixeli pe mine
Nu vreau să rămân în
Þi-am dezlegat cu vise toată firea
Lăsându-ți tulburată cărarea către minte.
te-am colindat la ușile durerii
și te-am cules cu roua de pe buze.
Am fost nemuritor pentru o vreme,
căci
Suntem pierduți printre morminte
Ca niște câini loviți de foame
Nici trecutul nu ne minte,
Nici iubirea nu ne doare.
De vei simți vreodată timpul
Că-și trage sabia din teacă
Tu pune-ți
La capătul bulevardului
am văzut moartea
era bolnavă de viață
și cerșea condamnarea...
m-am apropiat tiptil
precum un hoț de diamante
am stat și-am privit-o drept în față
avea
Sta frumos framantata
precum pamantul sub copitele cailor lui Ares.
Ea face din tristete, in fiecare clipa,
un inger care nu si-a primit de la Dumnezeu vesnicia.
Din lutul din care-a fost
IH