La ce te gândeşti?
Mă întreabă Facebook zilnic, ba chiar în fiecare clipă.
Îmi vine să-i spun printre taste: Du-te-n Meta!
Dar ştiu că boţii stau cu pixeli pe mine
Nu vreau să rămân în
Suntem pierduți printre morminte
Ca niște câini loviți de foame
Nici trecutul nu ne minte,
Nici iubirea nu ne doare.
De vei simți vreodată timpul
Că-și trage sabia din teacă
Tu pune-ți
Clipa miroase a busuioc
cules târziu, în păcat.
și vocea riduri mi-a lăsat.
Aseară, la nașterea dorului,
Ai plecat, te legănai,
Ca frunza risipind final.
Mi-au luat resemnarea ca un omagiu
Ca să te pot ține de suflet
dreaptă mi-am făcut din stângă
și lumină din întuneric...
Mi-am zăvorât cuvintele grele
ca să poți cântări ușor
fiecare rostire.
N-am lăsat focul să ardă
Þi-am dezlegat cu vise toată firea
Lăsându-ți tulburată cărarea către minte.
te-am colindat la ușile durerii
și te-am cules cu roua de pe buze.
Am fost nemuritor pentru o vreme,
căci
Sta frumos framantata
precum pamantul sub copitele cailor lui Ares.
Ea face din tristete, in fiecare clipa,
un inger care nu si-a primit de la Dumnezeu vesnicia.
Din lutul din care-a fost
La capătul bulevardului
am văzut moartea
era bolnavă de viață
și cerșea condamnarea...
m-am apropiat tiptil
precum un hoț de diamante
am stat și-am privit-o drept în față
avea
Mi-e dor de tot,
de liniștea ta care-mi
curge prin vene,
de mirosul unei primăveri
stând culcat în iarba
abia născută...
de dorul fraged
și fosnetul de vânt nebunatic
venit din alte
IH