Ioan Dan

SE REVÃRSAU ALENE OCHI DE BROASCÃ* Se revărsau alene ochi de broască, Se revărsau de două ori, Te dezbrăcam de pielea flască Și mă speriam de tine-n zori. Ai cam uitat să mă anunți Că

Pe drum ai țipat uimită. În urechea dreaptă semințele de soare au înflorit brusc, de plăcere, când ai gustat esența uleioasă. Hai să prăjim regrete privind de sus cum alergăm,

Ana are mere. Și ce dacă, ce contează?!? Contează! Contează! Contează! Ana are mere, ucigașe. Le strânge la piept, tare, tare, tare, în fâșii lungi de latex, petrecute peste corp, peste

În colț de noapte jucăușă când ai ieșit furiș pe ușă și ai făcut flic flac pe stele, râzând în șaua celor rele, n-am apucat să mă trezesc la timpul tău cel mai ceresc. Ce dor de călător mă

ELEVATOR (fragment) Peter se întorcea alene de la servici, era atât de plictisit și moleșit încât își uitase servieta la birou. Căldura se cantonase între piele și inul jilav al cămășii în

Am trecut prin poiana noastră cu iarbă albastră și cerul verde, coșul din nuiele e încă acolo, paharul de cristal mai păstrează urmele buzelor tale, iar din fursecurile bunicii se mai

Azi e prea alb, un ochi își cerne lacrima de ieri, e supărat și negru. Mă mai ții minte?! Genele tale clipesc nedumerit. Azi nu mai râzi, ești trist, nefericit?! Nu-mi pasă, ești

În rochia albă se împletea mândria ta, ca o dantelă, în jurul gâtului colierul bunicii, aristocrat și desuet. Scăpătat-scăpărând, sângele duhnea albastru, mezalianță, în cont plutea

Pe poartă, cioclul asudat de ger își scuipă mila cu dispreț cunoscător. Sicriu necunoscut, atârnă mustrător pe umerii osoși prea depărtați de cer. Ajunse înjurând de morți la gropă și blestemând

În seara de dincolo de mine, neavând spumant de baie m-am săpunit în Calea Lactee. Călcâiele, rămase acasă, crăpate de ciudă, le-am răzuit cu orgoliul defunct ca un loz necâștigător. Apoi am

În curtea mea, o veveriță gri urban, mă privește rotund, cerșind triunghi de mucegai și pizza. În curtea mea, icarii aruncă fisticul de la business class, eu îl plantez conștiincios în rezerva

.........................Procies vierbal de predarie Intoncmit aztazi: 23 Aug. 2002 Localitatiea: Oltenita in prejur Scri-s cu crionu cimic din duotari die subsiemnatu Cizmarul V. Vasile

Alunecai pe strazile cetatii ca un vis inabusit in timpul arcadelor mele gotice locuia irisul plin de tine in aburul toamnei de piatra umeda ridicam dupa pasii tai pavajul bucata cu bucata sa

...Reusi sa traverseze curtea spitalului fara sa fie observat. Ajuns in parculetul de langa statia de metrou Eroilor, se aseza pe o banca, stapanindu-si anevoie emotia. Se simtea foarte slabit, se

Iti amintesti tu, micul meu poznas, cum impleteam noi timpul in cununa atunci cand te tineam de mana, si ma rugai sa-ti fiu partas? Mi-ai daruit verde in vena si l-am primit, nu-i corp

Dimineata era mohorata cand Gigi se trezi cu o durere sacaitoare de ceafa. Nu dormise aproape deloc si acum se scula greu, fiind aproape mahmur. Zabovea la marginea patului si-si balansa piciorele

In padurea Verde era mare sfat pe caz, Inalta tradare a cascavalului. Corbul si cu vulpea erau acuzati, si chiar asa, pe buna dreptate, de ce sa se infrupte singuri din gaurile

Pe retina se aude gongul. In culise freamata actorii lumii, decorul e saracit de prea multe cuvinte fugite aseara cu ultimul lampagiu pe strada cu felinarele stinse, fructe unui copac

Curge in oase lichide ploaia din burlanul iubirii noastre mocanesti cu miros de zinc oxidat. in irisul pineal luceste casa ororilor nespuse dar strigate prelung in mutenia cinelor

In seara asta sunt cu tine. Cu frunze ma acoperi toamna, Iar maine, iarna care vine Pe foi cu filigran ma-nseamna. Nu sunt trist ca-mi trece anul Plangand cuvantului in picuri, Din calimara