Poezie
Toate se risipesc
Iasomii
1 min lectură·
Mediu
Pe o băncuță veche și stricată,
se-așterne praful într-un final,
Rămâne-o frunză ruginită,
lângă-acea casă, plai natal.
Frumoase, veșnice sunt amintirile,
părinții încă te așteaptă,
pe fața lor îmbătrânită,
le curg de dor și lacrimile.
Pe lângă poarta împietrită,
trec copilașii mulți și jucăuși,
și mama iese într-o fugă
sperând c-apari și tu printre uși.
Copil fiind, nu prețuiești,
tu nici c-aproape nu-nțelegi,
cum ai crescut și ai uitat,
părinții nu poți să ți-e alegi.
Noi am crescut și am plecat,
dar mama, tot te-a așteptat,
ea crede că nu o să uiți,
s-o vizitezi mai des,
pe frunte dulce s-o săruți.
Cum e făcută lumea asta,
să nu realizezi la timp,
că-nbrățișarea mamei noastre,
n-o poți avea plângând.
Învață să nu-ți uiți părinții,
să îi iubești și să-i susții,
ei au făcut la fel cu noi, fiind pitici,
dar ai crescut, e rândul tău!
001641
0